Salvamontiştii din Buşteni au reuşit să-i coboare de pe munte pe cei trei alpinişti rămaşi blocaţi de dimineaţă la peste 2.000 de metri altitudine în Bucegi. Unul dintre turişti, rănit la picior, a fost transportat la spitalul din Azuga. Corespondenta noastră Simona Uţă ne-a transmis că operaţiunea de salvare, care a durat aproape 8 ore, s-a dovedit foarte dificilă, întrucât zona era greu accesibilă. Pereţii stâncii erau abrupţi, iar salvatorii montani s-au folosit de corzi pentru a ajunge la răniţi. În prezent, toate traseele din Masivul Bucegi sunt închise, iar stratul de zăpadă şi gheaţă este consistent.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 februarie