Traficul feroviar pe relaţia Dej-Jibou ar putea fi reluat astăzi. La sfârşitul săptămânii trecute, zece vagoane încărcate cu sare au deraiat în zonă, iar circulaţia a fost oprită. Subprefectul judeţului Sălaj, Szilagyi Robert, i-a precizat corespondentului RRA că la faţa locului macaralele lucrează şi acum pentru repunerea pe şine a vagoanelor afectate: „Să sperăm că în cursul zilei de astăzi se va relua circulaţia pe tronsonul afectat. Încă se lucrează, azi-dimineaţă au fost încă două vagoane răsturnate şi se lucrează la refacerea infrastructurii. Să sperăm că în cursul zilei de azi, mai spre după-amiază, se va rezolva problema. Cauza încă nu a fost comunicată, dar acum se cercetează şi să vedem care va fi concluzia specialiştilor”.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 februarie)