Cel mai mare fotbalist bulgar al tuturor timpurilor, Hristo Stoichkov, a împlinit, la 8 februarie, 50 de ani. S-a născut în 1966, la Plovdiv, al doilea oraş ca mărime din Bulgaria. Este cel mai cunoscut fotbalist bulgar, deţinător al celor mai importante trofee în fotbal („Balonul de Aur” şi „Gheata de Aur”), câştigător al Cupei Campionilor Europeni, Cupei Cupelor, este selectat şi devine golgheter al echipei bulgare la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994. Este de trei campion al Bulgariei şi de cinci ori campion al Spaniei.
Copilăria şi anii tinereţii
Stoichkov face primii paşi în fotbalul organizat la Şcoala „Mariţa” din oraşul natal. Debutul său are loc în echipa Uzinei „Iuri Gagarin”, iar ulterior joacă pentru alte două echipe din oraş (USM şi FC Hebros). Se prezintă excelent în meciurile echipei Hebros şi este invitat la ŢSKA Sofia. Încă din primul sezon la ŢSKA, este remarcat ca fiind deosebit de talentat, însă iese în evidenţă şi firea sa nestăpânită. La sfârşitul sezonului, în urma unor scene cu bătăi în meciul cu Levski pentru Cupa Bulgariei, în mai 1985, este suspendat pentru o perioadă nedeterminată, însă ulterior sancţiunea este redusă la un an.
TSKA, „Gheata de Aur”, debut pentru tricolori
Odată cu revenirea sa în fotbal, Stoichkov devine principalul jucător al ŢSKA şi – împreună cu Liuboslav Penev şi Emil Kostadinov – realizează cel mai bun atac al Bulgariei. La data de 23 septembrie 1987 joacă pentru prima dată în echipa naţională, iar în sezonul fotbalistic 1989/1990 caştigă „Gheata de Aur”, ca golgheter al Europei, cu 38 de goluri în campionat.
Transfer la Barcelona
Datorită jocului său bun la ŢSKA, FC Barcelona îl cumpără pe Stoichkov cu suma de 4,5 milioane de dolari. Devine imediat favoritul publicului la Barcelona şi este unul dintre principalii jucători ai „Dream Team”, cu care ajunge până în finala Cupei Cupelor, iar mai târziu câştigă pentru prima dată şi Cupa Europei pentru FC Barcelona, în anul 1992. Cu echipa roş-albaştrilor face meciuri excelente, jocul său în atac finalizat cu goluri rămâne pentru totdeauna în istoria catalanilor şi a fotbalului european. De cinci ori este campion al Spaniei, o dată deţinător al Cupei Regelui, de patru ori câştigă Supercupa Spaniei.
Campionatul Mondial 1994, câştigarea „Balonului de Aur”
Împreună cu echipa naţională de fotbal a Bulgariei, Stoichkov obţine o victorie de neuitat împotriva echipei Franţei, în ultimul meci (decisiv) din calificările pentru finala Campionatului Mondial din SUA 1994, jucat la 17 noiembrie 1993.
Această victorie dă startul celui mai glorios moment din istoria fotbalului bulgar. În vara anului 1994, echipa naţională bulgară pierde primul său meci din faza pe grupe, cu 0:3 în faţa Nigeriei, însă apoi înregistrează o victorie de neuitat de patru meciuri consecutive (Grecia 4:0, Argentina 2:0, Mexico 4:2, Germania 2:1), ceea ce o face să ajungă în finala mică şi să ocupe prestigiosul loc IV în lume. Stoichkov marchează în aceste meciuri 6 goluri şi astfel devine golgheter al Compionatului Mondial din 1994, împreună cu fotbalistul rus Oleg Salenko. Meciurile sale excelente, golurile sale superbe şi pasele foarte bune îl clasează între primii 11 jucători al competiţiei. În acelaşi an, publicaţia France Football îl plasează pe Hristo Stoichkov pe primul loc în clasamentul anual, câştigând astfel cel mai dorit şi prestigios trofeu de fotbal din lume – „Gheata de Aur”. Anterior, în anul 1992, el este pe locul doi în acest clasament.
Transfer la Parma. Revenirea la Barcelona sub conducerea lui Van Gaal
Lucrurile încep să se schimbe treptat la Barcelona. Antrenorul Johann Cruyff părăseşte echipa, iar în locul său vine un alt olandez – Louis van Gaal. Acesta are alte opinii privind tactica, iar Stoichkov începe tot mai des să îşi piardă locul de titular în echipă. Acest lucru îl determină, în anul 1995, să accepte oferta de la FC Parma, rămânând pe stadionul Ennio Tardini pentru un sezon. La sfârşitul sezonului se întoarce la Barcelona.
Revenirea la ŢSKA. Premii obţinute în Asia
În primăvara anului 1998, Hristo Stoichko se întoarce la ŢSKA cu împrumut, unde joacă doar 4 meciuri. Pleacă apoi din cauza neînţelegerilor cu Trifon Ivanov şi Emil Kostadinov. După ŢSKA trece la Al-Nasr (Arabia Saudită). Apoi merge la echipa japoneză Kashiwa Reysol, cu care câştigă Cupa Japoniei. În anul 1999 renunţă la fotbal, după meciul de calificare la Campionatul European Bulgaria-Anglia.A jucat 83 de meciuri şi a marcat 37 de goluri pentru Bulgaria.
Revenire în SUA
În anul 2000, Stoichkov revine din nou pe terenul de fotbal şi încheie un contract cu echipa americană Chicago Fire. Acolo joacă trei ani (2000-2002). La Chicago câştigă Cupa Americii, în anul 2000. În anul 2003 trece la DC United, unde îşi întrerupe cariera, la vârsta de 38 de ani. A jucat 4 ani în campionatul SUA în 72 de meciuri şi a marcat 33 de goluri.
Activitatea de antrenor
În anul 2004, Hristo Stoichkov este numit antrenor principal al echipei naţionale de fotbal a Bulgariei, însă, în urma numeroaselor scandaluri, în anul 2007, renunţă şi devine antrenor la Celta de Vigo, undă rămâne şase luni. Apoi este invitat sa preia echipa naţională de fotbal a Vietnamului, precum şi echipa rusă Rostov, însă refuză.
În septembrie 2007 câştigă Golden Foot şi este declarat de organizatorii cupei ca fiind cel mai mare fotbalist bulgar. În anul următor deshide o şcoală de fotbal pentru copii la Etropole, pentru că, conform afirmaţiilor sale, „nu poate uita cât de mult a primit el însuşi de la fotbal în perioada copilăriei”. În 2009-2010 lucrează în Africa de Sud, ca antrenor la Mamelodi Sundowns, însă fără succese deosebite. În anul 2012 este numit antrenor principal la Litex Loveci, iar din iunie până în iulie 2013 – la ŢSKA Sofia (Ţentralen Sporten Klub na Armiata (ŢSKA) – Clubul Sportiv Central al Armatei).
Anul acesta, la Sofia, pe arena „Vasil Levski”, la 20 mai, Stoichkov va organiza un meci aniversar, sub egida „50 de ani cu numărul 8”, după numărul pe care l-a purtat în carieră. Şi-au anunţat deja participarea nume mari ale fotbalului mondial:
Carlos Valderrama (Columbia) şi marele Diego Armando Maradona (Argentina), dar nu în ultimul rând Gică Hagi şi Gică Popescu.
Mirela Petrescu
RADOR – 9 februarie
