Este o zi deosebită pentru creştinii catolici de rit latin, roman din întreaga lume, este Miercurea Cenușii.
Cu această zi începe Postul Mare sau Postul Paştelui, aşa cum este numit în popor, timp de pregătire pentru marea solemnitate a Învierii Domnului.
Denumirea acestei zile provine de la ceremonia binecuvântării şi impunerii cenuşii pe frunţile credincioșilor. Este zi de post şi abstinenţă, adică nu se consumă carne sau mâncăruri cu carne şi se mănâncă o singură dată până la săturare.
Miercurea Cenuşii este una din zilele de peste an care strânge mulţi credincioşi la Biserică pentru a fi marcaţi pe frunte cu 
semnul crucii cu cenuşă, deşi nu este o zi de sărbătoare obligatorie. Ni se spune prin aceasta că la bucuria Învierii nu se ajunge decât prin cruce. Pocăinţa la care suntem chemaţi în aceste 40 de zile, postul, înfrânarea, pomana, faptele de caritate, de renunţare sunt tot atâtea cruci care se transformă în tot atâtea bucurii: este bucuria iertării, a purificării sufleteşti, a apropierii de Dumnezeu.
Ceremonia cenuşii ne reaminteşte tuturor că pe lângă un trup de cenuşă avem un suflet nemuritor şi un trup destinat învierii prin Învierea lui Cristos.
Ceremonia cenuşii vrea să ne ajute să redescoperim sămânţa nemuririi sădită de Cristos în adâncul inimii noastre şi astfel să ne inspire speranţă, bucurie, entuziasm şi dragoste de viaţă. Itinerariul de 40 de zile pe care îl vom parcurge începe cu cenuşa şi se termină cu Învierea, adică începe cu moartea lui Isus, cu renunţarea noastră la păcat, la moarte şi se termină cu viaţa, cu învierea Lui şi a noastră.
Ritul impunerii cenuşii cuprinde trei elemente: un gest, adică trasarea semnului crucii cu cenuşă pe cap şi două formule care însoţesc acest gest, dintre care preotul alege una.
Prima formulă, care însoţeşte impunerea cenuşii este de inspiraţie biblică: „Adu-ţi aminte, omule, că eşti ţărână şi în ţărână te vei întoarce”. Adu-ţi aminte, omule, că în trecut, acum o sută de ani în urmă erai ţărână, adică nimic; că în viitor peste o sută de ani vei fi ţărână, adică tot nimic, iar viaţa prezentă făcând tranziţia dintre un nimic şi alt nimic este tot nimic. Cenuşa pe care o purtăm pe cap provine din ramurile binecuvântate anul trecut la Florii. Iată ce a mai rămas din ramurile frumoase, verzi, înfloritoare de astă-primăvară. Suntem ca nişte ramuri verzi, înfloritoare, frumoase, pline de vigoare, în primăvara vieţii. Peste un număr de ani, mai mare, mai mic, vom fi un pumn de cenuşă.
A doua formulă pe care o poate folosi preotul este: „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. Sunt cuvinte luate de pe buzele lui Iisus. Cu aceste cuvinte şi-a început viaţa publică. Cenuşa pe care o purtăm azi pe cap ne arată ce face din noi păcatul. Cenuşa este rezultatul unui incendiu. Este o expresie bine cunoscută: a se alege praful de ceva sau de cineva. Odată cu păcatul se alege praful de noi. De asemenea, această cenuşă ne mai aminteşte de gustul de cenuşă pe care îl lasă în inima noastră păcatul, plăcerea păcătoasă. Regele David, după ce a săvârşit păcatul desfrâului şi crima, scria cu amărăciune într-unul din psalmii săi: „Mă hrănesc cu cenuşă în loc de pâine şi îmi amestec cu lacrimi băutura” (Ps 102, 9).
„Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. Postul Mare este un timp de convertire, de întoarcere la Dumnezeu, de părăsire a păcatului, de schimbare a vieţii. „Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru! Căci el este milostiv şi îndurător, încet la mânie şi plin de bunătate şi iartă răul…” – ne spune Dumnezeu în prima lectură a Liturghiei de astăzi. Iar sfântul Paul în a doua lectură ne îndeamnă: „Vă implorăm în numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu”.
Autor: Maria Tolstobrach
