BRÂNCUȘI 140

Institutul Cultural Român din New York (RCINY), în parteneriat cu The Wild Horses of Sable Island Gallery și cu RA Entertainment, celebrrează împlinirea a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița-Peștișani, Gorj – d. 16 martie 1957, Paris), figură majoră a artei secolului XX, a cărui operă, prin originalitatea viziunii, a influențat decisiv evoluția sculpturii moderne.

Ziua de naștere a marelui sculptor a fost recent declarată, printr-o lege promulgată de Președintele României, sărbătoare națională. Ca urmare, anul acesta este pentru prima dată când se sărbătorește oficial.

Sub titlul “BRÂNCUȘI 140”, evenimentul va fi găzduit de The Wild Horses of Sable Island Gallery (64 Grand Street, New York, NY 10013), vineri, 19 februarie 2016, între orele 18 și 20.

La confluența artelor vizuale, literaturii și cinematografiei, această celebrare specială va conține trei părți:

  • Vernisajul expoziției de fotografie* a lui Roberto Dutesco (www.dutescoart.com). Născut în România, cetățean canadian și stabilit la NewYork, Roberto Dutesco este un artist plurivalent: fotograf, poet și cineast. El a devenit cunoscut pe plan internațional prin proiectele sale artistice cu caii sălbatici de pe Sable Island, de unde și numele galeriei sale. Acești cai sunt protagoniștii unei adevărate “odisei fotografice”, începută în 1994 și desfășurată de-a lungul a peste 20 de ani, precum și ai multi-premiatului film documentar de lung-metraj Pe urmele cailor sălbatici(o producție CBC/Arcadia, 2007). Dincolo de această temă centrală a artei sale, Dutesco a dedicat un alt proiect major Coloanei infinitea lui Brâncuși – componentă a ansamblului sculptural de la Târgu Jiu. În data de 6 iulie 2005, artistul a fotografiat în continuu, timp de 24 de ore, monumentala coloană, văzută în diverse ipostaze, adesea în raccourci-uri foarte puternice, care îi accentuează volumetria geometrică. Rezultatul acestei experiențe personale unice, un adevărat “performance”, este o serie de 250 de fotografii alb-negru, dintre care multe vor fi pe simezele actualei expoziții.
  • Expoziție de carte*, cu volume provenind din fondul Bibliotecii ICR New York, dedicate operei și personalității lui Brâncuși, incluzând monografii și studii critice, în engleză, română și franceză, semnate, între alții, de Sidney Geist, Athena Tacha Spear, Marielle Tabart, Carmen Gimenez, Matthew Gale, Barbu Brezianu, Ion Pogorilovschi, Petre Oprea, Catalina Bogdan-Mateescu, A. Petringenaru, Cristian-Robert Velescu, Vasile G. Paleolog, Ștefan Georgescu-Gorjan, D. Bara. Acestora li se va adăga propriul album de fotografii cu operele lui Brâncuși, publicat de Roberto Dutesco în semn de omagiu adus sculptorului.
  • Proiecția filmului documentar “Brâncuși”(1996, 77 min.), realizat de regizorul Cornel Mihalache.

*Cele două expoziții vor rămâne deschise până în data de 21 februarie 2016.