Partidul Naţional Liberal din România, al cărui lider a fost până la alegerea în funcţia de preşedinte Klaus Iohannis, a prezentat un proiect îndreptat spre unirea cu Republica Moldova.
Documentul intitulat „Republica Moldova – prioritatea politicii României” este împărţit în câteva capitole şi are ca scop sprijinirea aspiraţiilor de integrare europeană ale conducerii moldovene. Însă, în textul iniţiativei sunt descrişi paşii pentru unirea economiilor, a politicilor sociale, a infrastructurii, a sistemului de educaţie şi a spaţiului media ale celor două ţări. Documentul presupune, de asemenea, crearea unor structuri comune de frontieră, poliţie şi jandarmerie.
„Acest document politic este îndreptat spre consolidarea identităţii românilor de pe ambele maluri ale Prutului, unificarea spațiului media, a spațiului cultural, precum și implicarea activă a politicienilor români în viața social-politică, culturală și economică a celor două țări, în primul rând în viaţa Basarabiei (aşa cum numeşte România Republica Moldova)” – a declarat, astăzi, la Bucureşti, senatorul român din partea PNL, Viorel Riceard Badea. Potrivit afirmaţiilor lui, în următoarele zile, această iniţiativă va fi discutată şi cu alte partide.
„Toată lumea vede ce se întâmplă în Republica Moldova. Este un haos total. Cred că, în acest moment, acest document este absolut necesar” – a subliniat Badea.
Amintim că, potrivit rezultatelor unui sondaj de opinie efectuat în luna decembrie, anul trecut, în Republica Moldova, ideea unirii cu România a fost sprijinită de 21% dintre cetăţeni. Apeluri mai dese şi mai puternice vin, însă, din partea politicienilor din România, unde procentul susţinătorilor unirii este de circa 68%.
www.tass.ru – 11 februarie