Grupările rebele moderate din Siria şi-au exprimat scepticismul cu privire la acordul semnat de puterile lumii în scopul încetării ostilităţilor în termen de o săptămână. Atitudinea rebelilor a fost alimentată şi de declaraţiile lansate de preşedintele Assad într-un interviu acordat agenţiei AFP. Şeful statului a declarat că va lupta până când va prelua din nou controlul asupra ţării sale. Deşi continuă să piardă teren în faţa forţelor preşedintelui Assad, grupările rebele manifestă un entuziasm scăzut faţă de acordul de la München. O serie de reprezentanţi ai rebelilor de pe teritoriul Siriei au afirmat că atacurile aeriene ale Rusiei, care au ajutat regimul Assad să câştige teren, trebuie să înceteze înaintea intrării în vigoare a oricărui armistiţiu. Rusia a atacat în mod repetat aşa-numitele grupări rebele moderate, pe care le-a etichetat drept teroriste, în timp ce susţinea că vizează ţinte precum Statul Islamic sau Frontul al-Nusra, afiliat al-Qaeda.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 februarie)