„Sistemul de cote privind primirea imigranţilor de către statele membre ale UE, fie obligatorii, fie voluntare, este în sine periculos, deoarece este echivalent cu o invitaţie lansată către imigranţi”, a declarat televiziunii publice ungare M1 directorul Centrului pentru Drepturile fundamentale ale Omului, Miklós Szánthó. „Cota de imigranţi, oricare ar fi ea, transmite mesajul că imigranţii pot veni liniştiţi în Europa, chiar şi în ţările de tranzit, iar UE va îi ajuta cumva ca să intre pe teritoriul său şi îi va distribui printre statele membre. Elementul central al sistemului de cote nu prezintă soluţionarea problemei, ci o oarecare soluţie alternativă”, a adăugat Miklós Szánthó. Esenţa cotelor obligatorii este – a mai spus directorul – ca imigranţii să fie aduşi din Turcia în Europa. Filozofia de bază a acestui demers este ca migraţia ilegală să fie dirijată spre o cale legală. În spatele acestui demers se află în continuare ideea de bază conform căreia criza demografică trebuie soluţionată prin importul de persoane şi prin construirea unei societăţi multiculturale. Potrivit expertului, este vorba despre o concepţie greşită, iar în locul acesteia în Europa ar trebui sprijinită mai bine politica privind familia şi asumarea întemeierii familiei.
„Sursele afluxului de imigranţi sunt nesecate”
Directorul Centrului pentru Drepturile Fundamentale ale Omului susţine că sursele afluxului de imigranţi sunt aproape nesecate. Acum nu vorbim doar despre Siria, ci despe refugiaţi care se deplasează din cauza schimbărilor climatice, de cei care pornesc la drum din Africa sub-sahariană sau din ţările asiatice mai sărace. Acum, Uniunea Europeană ar prelua 500-600 de mii de persoane, ceea ce nu însemnă „atât şi nimic mai mult”, a precizat Miklós Szánthó. În opinia expertului, este îngrijorător şi posibilitatea ca aşa-numita „coaliţie a celor dispuşi”, în frunte cu Germania, să îşi aleagă oamenii de care are nevoie, iar „ce rămâne” să fi distribuit, în mod obligatoriu, între alte state membre ale UE.
„Nimeni nu are curaj să transforme în fapte pentru ceea ce este critizată în Ungaria”
Miklós Szánthó a subliniat: „Nimeni nu are curaj să spună şi să transforme în fapte acele lucruri care de multe ori sunt criticate în cazul Ungariei, anume că trebuie elaborată şi sprijinită o politică privind familia tradiţională, cu alte cuvinte trebuie stimulat ca populaţia autohtonă să aibe copii, iar astfel s-ar rezolva problemele demografice şi ale pieţei forţei de muncă.
MAGYAR TELEVIZIÓ (Ungaria), 13 februarie