Capul Bisericii Ortodoxe Ruse a avut pentru prima dată în istorie o întrevedere cu Papa de la Roma

Prima întrevedere istorică dintre Papa Francisc şi Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kirill s-a desfăşurat vineri, pe aeroportul internaţional din capitala Cubei, Havana. Întrevederea, care a debutat vineri seară, la ora 22:20, ora Moscovei, a durat aproximativ două ore. Referindu-se la această întâlnire istorică, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kirill a declarat că întâlnirea a avut loc după „voia Domnului”. „Nu mă părăseşte sentimentul că eu mă întâlnesc cu Dumneavoastră într-un moment potrivit şi într-un loc potrivit”, a mai spus Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kirill. În replică, Papa Francisc I a declarat că: „Eu şi Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kirill suntem ca fraţii”, relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI, care face referire la Serviciul de presă al Vaticanului. Papa Francisc a fost însoţit la această întâlnire de Cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, iar Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kirill a fost însoţit de preşedintele Secţiei Relaţii Externe a Bisericii Ortodoxe Ruse, Mitropolitul Volokolamskii Ilarion.
Potrivit Agenţiei de presă italiene ANSA, capii celor două biserici au făcut un schimb de cadouri. Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kirill i-a oferit Papei o copie a Icoanei Maicii Domnului de la Kazan, iar Papa Francisc i-a oferit ÎPS Kirill o parte din moaştele Sfântului Kirill şi o cupă.
Potrivit Reuters, care citează surse de la Vatican şi surse diplomatice, pregătirile pentru această întâlnire au avut loc în mare secret şi au durat timp de doi ani. În cele din urmă s-a ajuns în toamna anului trecut la înţelegerea ca această întrevedere istorică să se desfăşoare în capitala Cubei, dar primele informaţii ofiicale despre întrevedere au apărut doar pe 12 februarie. Tema centrală a discuţiilor purtate de capii celor două biserici a fost persecutarea creştinilor, relaţiile bilaterale dintre cele două biserici şi o serie de aspecte de pe agenda evenimentelor politice internaţionale. Declaraţia comună făcută în finalul întrevederii celor doi, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kirill şi Papa Francisc I, este cu caracter politic şi nu neapărat unul teologic. Semnarea declaraţiei a avut loc la ora 00:30, ora Moscovei. Întâlnirea a durat în jur de două ore.

(www.rbc.ru – 13 februarie)