România sprijină suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei

România sprijină suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei – i-a spus preşedintele Klaus Iohannis omologului său ucrainean, Petro Poroşenko. Cei doi şefi de stat, care participă la Conferinţa Internaţională de Securitate de la Munchen, au avut o întrevedere în această după-amiază, în care au abordat câteva dintre principalele aspecte de pe agenda bilaterală, inclusiv în perspectiva vizitei oficiale pe care preşedintele Ucrainei o va întreprinde în România în acest an. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale de la Bucureşti, convorbirile au evidenţiat progresele deja înregistrate în anumite domenii şi dorinţa ambelor părţi de a avansa în finalizarea proiectelor comune aflate în derulare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 februarie