Divergenţele de opinie între Rusia şi Occident au fost puternice, astăzi, la Conferinţa internaţională pe teme de securitate de la München. Războiul din Siria şi rolul Rusiei, atât în acest conflict, cât şi în criza din Ucraina, terorismul şi criza migranţilor sunt principalele subiecte ale dezbaterilor care vor continua şi mâine.
Reporter: Arina Petrovici – Relaţiile ruso-occidentale au intrat într-un nou război rece, iar NATO are o politică inamicală şi închisă faţă de Rusia – susţine şeful guvernului de la Moscova, Dmitri Medvedev. NATO nu caută confruntarea şi nu vrea un nou război rece, însă Rusia destabilizează ordinea regională europeană – replică secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg. Iar secretarul de stat american John Kerry apreciază că sancţiunile impuse Rusiei din cauza crizei ucrainene ar trebui să fie menţinute atât timp cât este necesar, pentru creşterea asistenţei necesare Kievului.
Poziţii divergente s-au înregistrat astăzi şi în ce priveşte războiul din Siria. Premierul Medvedev a afirmat că Rusia va lucra la aplicarea iniţiativelor de pace comune şi a avertizat că fără normalizarea situaţiei din Siria şi din alte zone de conflict terorismul va deveni în toată lumea o altă formă de război. Faptul că lumea a intrat într-o epocă a hiperterorismului şi că există certitudinea că vor mai fi atentate de amploare în Europa a fost subliniat de prim-ministrul francez Manuel Valls. Acesta a îndemnat, totodată, Rusia să înceteze atacurile sale aeriene în Siria, care afectează populaţia civilă. Şi John Kerry a insistat ca Rusia să-şi schimbe ţintele militare în Siria în contextul în care există perspectiva încheierii unui armistiţiu.
Reuters notează că Rusia şi-a continuat astăzi campania de bombardamente în sprijinul preşedintelui Bashar al-Assad, care a declarat că va continua să lupte până când va recâştiga total controlul asupra ţării. Iar ministrul turc de externe a declarat tot astăzi că Arabia Saudită urmează să desfăşoare avioane de război într-o bază aeriană din Turcia, de unde vor ataca militanţi ai grupării teroriste Stat Islamic în Siria. Acesta a mai spus că trupe din Turcia şi din Arabia Saudită ar putea participa în operaţiuni terestre împotriva forţelor Stat Islamic.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 februarie