Luni, 15 februarie, se împlinesc 132 de ani de la ianugurarea şi consacrarea Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti, monument istoric şi arhitectural care serveşte drept lăcaş de cult şi sediu al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din România. Construcţia este de o frumuseţe aparte, aparţinând istorismului, împrumută mai ales caracteristici ale stilului romanic, cu unele accente gotice şi a fost construită după planurile arhitectului vienez Friedrich Schmidt.
* * * * *
La 19 august 1870, Sfântul Părinte Papa Pius al XI-lea l-a numit ca episcop administrator apostolic al Vicariatului Valahiei, pe călugărul pasionist Ignazio-Felice Paoli, care, după ce a ajuns la Bucureşti, a avut ideea construirii unei catedrale romano-catolice.
Episcopul Paoli a început să adune fonduri pentru acest proiect, banii provenind din vânzarea unor proprietăţi care aparţinuseră franciscanilor, trecute în patrimoniul Vicariatului Apostolic al Valahiei după retragerea călugărilor din regiune, în anul 1869.
Cu aceşti bani, episcopul Paoli a cumpărat, în anii 1872 şi 1873, două terenuri în suprafaţă de 816 stânjeni, în mahalaua Stejarului, aflată între gară şi Palatul Regal, preţul plătit fiind de 5685 galbeni.
Apoi Paoli îl acontează personal pe renumitul arhitect vienez Friederich von Schmidt, pentru realizarea proectului, soluţia aleasă fiind o construcţie în stil romanic, combinat cu elemente gotice, specifice marilor catedrale ale Europei creştine, cu dimensiunile de 40 m lungime, 20 m lăţime şi 22 m înălţime.
La 17 iulie 1873, Primăria capitalei a eliberat autorizaţia de construcţie, iar la câteva săptămâni distanţă lucrările de construcţie au început. Însă, în condiţiile în care costurile terenului, cheltuielile notariale şi onorariul arhitectului au epuizat fondurile iniţiale, episcopul Paoli apelat la binefăcători din ţară şi străinătate, pentru a colecta fondurile necesare ridicării edificiului. Astfel că banii pentru construirea catedralei au provenit de la credincioşii din Bucureşti, de la diverse personalităţi înstărite, dar şi de la binefăcători din străinătate, cunoscuţi sau prieteni ai episcopului Paoli.
Din cauza terenului instabil, cheltuielile au depăşit considerabil estimările iniţiale, fiind necesare ample lucrări de consolidare şi înălţare a solului.
Lucrările la construcţia propriu-zisă au început în toamna anului 1875, pe 19 septembrie, lucrându-se mai întâi la fundaţia prezbiteriului şi a deambulatoriului, sub supravegherea călugărului arhitect irlandez Alfons Zegers.
Episcopul Paoli l-a ales pe Sfântul Iosif patron al noului lăcaş de cult de la Bucureşti, socotind că era cel mai potrivit pentru o catedrală situată la extremitatea răsăriteană a lumii catolice, în mijlocul unui popor majoritar ortodox. Iosif a fost întotdeauna cinstit în mod deosebit în Biserică, pentru relaţia sa specială cu Iisus şi cu Maria, iar Papa Pius al IX-lea, preluând moştenirea acestei lungi tradiţii, l-a proclamat pe Sfântul Iosif patron al Bisericii universale la 8 decembrie 1870, deci cu puţin înainte de aşezarea pietrei de temelie a Catedralei Sf. Iosif.
Piatra folosită la ridicarea edificiului a fost adusă de la carierele de la Rusciuc din Bulgaria, iar cărămida a fost cupărată din Bucureşti şi localităţile învecinate.
Lipsa de fonduri şi Războiul de Independenţă din anul 1877 au determinat întârzieri mari în realizarea proiectului, care începând din anul 1880 a fost coordonat de arhitectul vienez Carol Benesch, stabilit la Bucureşti. Tot în acest an a fost comandată şi tâmplăria, la Braşov, meşterului Ioan Pongratz.
Vitraliile originale au fost realizate de firma Mayer din München, însă acestea au fost distruse de bombardamentele din 4 aprilie 1944. Tot cei de la Mayer au realizat cele opt tablouri mari dintre ferestrele absidei cu scene din viaţa Sfântului Iosif şi a Sfintei Familii, cele şapte medalioane de pe pereţii navei centrale, mozaicul „Maica Domnului” şi cei doi îngeri de deasupra portalului exterior al Catedralei, ca şi sculpturile din lemn ale amvonului şi ale băncii pentru Sfânta Împărtăşanie.
Pictorul german Georg Roder a realizat imaginile navei centrale a Catedralei, pictorul Fr. Elsner a executat pictura decorativă din capela baptisteriului şi din navele laterale ale Catedralei, iar îmbrăcarea în stucatură a colonadelor, stâlpilor şi a pereţilor este opera atelierului italian al fraţilor Aterio.
Lucrările la construcţia catedralei au fost finalizate în toamna anului 1883, la puţină vreme după ce, la 27 aprilie 1883, Sfântul Părinte Papa Leon al XIII-lea, prin Scrisoarea Apostolică Praecipuum munus, înalţă Vicariatul Apostolic al Valahiei la rangul de Arhiepiscopie cu sediul în Bucureşti, iar episcopul Ignazio-Felice Paoli este ridicat la demnitatea de Arhiepiscop de Bucureşti.
În octombrie 1883, este aşezat altarul principal, realizat la Roma, din marmură de Carrara, după desenele arhitectului Schmidt, şi montat la Bucureşti.
La 15 februarie 1884 a fost celebrată Sfânta Liturghie Pontificală de către arhiepiscopul Paoli pentru consacrarea şi inaugurarea Catedralei „Sfântul Iosif”, la ceremonie fiind prezenţi delegatul Consiliului de Miniştri, ministrul Afacerilor Externe, preşedintele Senatului, prefectul poliţiei, primarul capitalei şi reprezentanţii corpul diplomatic din Bucureşti. Arhiepiscopul, pentru care această zi a devenit cea mai importantă dată din viaţa sa, a ţinut două alocuţiuni, una în română şi alta în italiană, iar după inaugurare, sfintele liturghii se vor oficia regulat, în limbile română, franceză, italiană, germană şi maghiară.
Conform registrelor matricole ale parohiei rezultă că primul botez s-a celebrat în 4 februarie 1884, iar prima căsătorie în 3 mai 1884, pe când încă nu erau complet terminate lucrările de construcţie şi de amenajare a clădirii Catedralei.
Trebuie menţionat faptul că, din rațiuni de spațiu și de configurație a terenului, biserica nu este orientată cu altarul către est, așa cum o cereau vechile canoane, care, identificându-l pe Cristos cu Lumina, vedeau în apariția acestuia în lume un nou răsărit, repetabil în fiecare zi, primele raze ale soarelui de dimineață trebuind să cadă pe Masa Jerfei zilnic reînnoite a Mântuitorului. Altarul este, așadar, îndreptat către sud, primind cea mai puternică lumină în plină zi, cea care face să fie inundat cu raze calde și ușor colorate, datorită vitraliilor, în întreg presbiteriul.
În anul 1888 sunt realizate două altare secundare, o creaţie a sculptorului Franzoni, dar şi cele paisprezece staţiuni care alcătuiesc Via Crucis. Tot în această perioadă, stâlpii şi coloanele din interior au fost îmbrăcaţi în stucomarmură, iar soclul pereţilor în stucolustru, de către firma italiană Fraţii Axerio, iar tâmplarii Berger şi Schneller au realşizat băncile şi scaunele catedralei.
În anul următor, sistemul iniţial de încălzire este înlocuit cu unul cu aer cald, realizat de inginerul Hans Hart, un sistem care funcţionează şi în prezent, după lucrări de transformare şi modernizare.
La 29 ianuarie 1892, la Catedrala Sfântul Iosif este adusă şi montată prima orgă, care fusese cumpărată de la Casa Merklin din Paris, fiind inaugurată la 29 iunie, în acelaşi an. Orga ocupa o suprafață de 7×4 m, iar înălțimea de la podul orgii până la tavan era de 6,5 m. La momentul inaugurării orga a avut 15 registre, dar în 1894 numărul acestora a fost mărit la 23, pentru a se putea executa la ea și compoziții moderne. Orga îmbunătățită a fost inaugurată cu un concert susținut de organistul lyonez H. Duval, la care și-au adus contribuția Dimitrie A. Dinicu la violoncel și Max Lewinger la violină.
În anul 1925, a fost ridicat Palatul reşedinţă al arhiepiscopului, tot în acest an fiind construit un turn în care au fost montate cele şase clopote ale Catedralei, iar policandrele de la altarul principal şi sfeşnicul pentru lumânarea pascală au fost cumpărate de la Paris.
Catedrala „Sfântul Iosif” a suferit avarii însemnate în urma cutremurelor de pământ din anii 1929, 1940, 1977, 1986 şi 1990, dar şi din cauza bombardamentelor din aprilie şi august 1944.
În anul 1930 este construită şi montată, de către firma L. Wegenstein din Timişoara, actuala orgă a catedralei, care înlocuia instrumentul montat în 1892 de firma Merklin din Paris, acesta fiind afectat de variațiile de temperatură. Orga este una din cele mai performante din întreaga ţară, fiind acţionată de un sistem electropneumatic, are 3 claviaturi, 3.375 de fluiere, 54 registre principale şi 36 registre auxiliare, cu posibilităţile ample de combinaţii necesare practicii concertistice.
În anul 1980 au fost realizate vitraliile actuale, purtând semnătura cuplului Natalia şi Ion Brodeală, iar în 1985 a fost realizată rozeta mare de deasupra orgii, vitraliul corului şi cel al baptisteriului, creaţii ale artistului Dorin Dănilă.
În anul 1986 au fost terminate lucrările de pictură din Catedrală, începute de pictorul Toma Lasconi şi finalizate de echipa condusă de Petru Ciobănică, iar în anul 1991 au fost iniţiate lucrări ample de consolidare după un plan conceput de ing. prof. Alexandru Cişmigiu, pentru întregul edificiu al Catedralei.
La 29 aprilie 1990, Înalt Preasfinţitul Ioan Robu a fost numit şi instalat Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, în Catedrala Sf. Iosif, din București, în prezenţa delegatului Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, Arhiepiscopul Angelo Sodano. ÎPS Ioan Robu îşi exercită şi în prezent această poziţie în cadrul Bisericii Romano-Catolice din România.
În mai 1990, Maica Tereza, fondatoare a Ordinului religios „Misionarele Carităţii” şi dedicată slujirii în caritate a celor mai sărmani dintre sărmani, a venit la Bucureşti, fiind preocupată de soarta copiilor din orfelinatele României. Cu acest prilej maica a vizitat pentru prima dată Catedrala Sf. Iosif, unde s-a rugat. A fost beatificată de Biserica Catolică în 19 octombrie 2003, la şase ani după trecerea sa la ceruri.
La 8 mai 1999, în cadrul vizitei sale în România – prima într-o țară majoritar ortodoxă – Papa Ioan Paul al II-lea a concelebrat în Catedrala „Sfântul Iosif”, sfânta Liturghie după ritul oriental. La sosire, papa a intrat mai întâi în capela de botez, unde l-a salutat pe cardinalul Alexandru Todea, simbolic, în aceeaşi capelă în care episcopul Iosif Schubert l-a consacrat în noaptea de 19 noiembrie 1950 pe preotul de atunci, Alexandru Todea, în clandestinitate, ca episcop. Acea vizită a rămas singura biserică catolică din România în care a intrat un papă. La 27 aprilie 2014, Papa Ioan Paul al II-lea avea să fie canonizat.
Începând cu data de 24 februarie 2006, Primăria Capitalei eliberează autorizația de construire a Cathedral Plaza, beneficiar Millennium Building Development SRL (MBD), pentru construirea unui turn de birouri chiar în proximitatea catedralei Sfântul Iosif, stârnind o dispută care în timp a devenit un scandal în toată regula, noua construcţie afectând atât structura de rezistenţă a catedralei cât şi vizibilitatea acesteia ca monument istoric unic. Să precizăm că nici în prezent situaţia juridică a acestui imobil nu este foarte clar stabilită, deşi instanţele de judecată au hotărât, irevocabil, demolarea turnului de birouri.
La 14 noiembrie 2009, Orchestra de Cameră Radio și Corul Radio au deschis stagiunea de concerte a instituţiei – 2009-2010 cu un concert susținut la Catedrala Sf. Iosif, sub conducerea muzicală a dirijorului Horia Andreescu, solist invitat fiind violonistul Liviu Prunaru.
În perioada octombrie 2009 – aprilie 2010, la atelierul din Hărman, jud. Braşov, au avut loc lucrări de restaurare a orgii, realizate de către constructorul de orgi elveţian Ferdinand Stemmer.
Corul mixt al Catedralei Sfântul Iosif a avut mereu o contribuţie specială atât la viaţa Parohiei Catedralei, cât şi la reuşita concertelor organizate aici, fiind deosebit de apreciat în lumea muzicală a Bucureştiului şi nu numai, fiind condus de dirijori străluciţi, printre care s-au aflat Laurenz Müller-Lee, Iosif Paschill, Andreas Porfetye şi Marcel Octav Costea. În anul 1990 Corul Catedralei a devenit Ansamblul Musica Sacra, concertând, în cei 25 de ani de existență, în Germania, Italia, Olanda şi România, fiind apreciat atât în ţară cât şi în străinătate.
Să mai adăugăm că, alături de Fericita Maică Tereza, şi Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, alţi trei sfinţi catolici s-au rugat în Catedrala Sfântul Iosif: în anii 1930 şi 1932 – Monseniorul Angelo Roncalli, viitorul Papă Ioan al XXIII-lea, a fost de trei ori la Bucureşti, fericitul Anton Durcovici a frecventat Catedrala mai întâi ca tânăr teolog, apoi preot, iar la 5 aprilie 1948 a fost consacrat episcop în Catedrala Sf. Iosif şi, nu în ultimul rând, Fericitul Vladimir Ghika s-a rugat de multe ori în Catedrală, iar după hirotonirea sa ca preot a şi celebrat Sf. Liturghie deseori şi a condus rugăciunea devoţională a Căii Crucii. Dealtfel, la 27 martie 2013, Papa Francisc a semnat decretul prin care recunoştea martiriul monseniorului Vladimir Ghika, mort pentru credinţă la 16 mai 1954, în închisoarea de la Jilava, iar în vederea beatificării – care a avut loc la 31 august 2013 -, rămăşiţele pământeşti ale monseniorului, de la cimitirul Bellu ortodox, au fost deshumate, pentru a fi identificate. Apoi, o mare parte dintre acestea au fost aşezate în altarul lateral (stânga) din Catedrala Sf. Iosif, pe uşa altarului fiind turnat un basorelief în bronz cu chipul Fericitului Vladimir Ghika.
Alături de prezenţa aici a rămăşiţelor acestuia, Catedrala Sfântul Iosif mai găzduieşte alte zece relicve sacre, între care un fragment din Crucea Mântuitorului, un fragment dintr-un spin din Coroana Mântuitorului, relicva Sf. Anton de Padova, relicva Sf. Tereza a Pruncului Isus precum şi relicva Sf. Ioan Paul al II-lea, Papă.
Răzvan Moceanu
