În 1947 era limpede pentru toată lumea că regimul comunist s-a instalat temeinic. Cei nemulṭumiṭi care se ascunseseră în locuri izolate din munṭi au început să-ṣi sporească rândurile ṣi să se organizeze. Adunaṭi în grupuri de 10 până la 40 de oameni, partizanii erau ṭărani, foṣti ofiṭeri, studenṭi, avocaṭi, medici. Cercetări din ultimul timp au identificat cel puṭin 20 de centre de rezistenṭă armată pe întreg teritoriul României, din Bucovina ṣi Maramureṣ până în Dobrogea ṣi Bihor. Înarmaṭi cu puṣti, pistoale ṣi mitraliere rămase din război, aceṣti luptători anticomuniṣti nu au fost un pericol concret pentru guvernanṭi, dar au subminat timp de 10 ani pretenṭiile autorităṭilor de a deṭine controlul deplin asupra ṭării, întreṭinându-le neliniṣtea.
Partizanii îṣi alegeau sprijinitori din rândul sătenilor care le puteau furniza alimente, îmbrăcăminte ṣi informaṭii. Vara trăiau în păduri, mutându-se din loc în loc, adunând adepṭi, organizând reṭele, plănuind răsturnarea guvernului ṣi sperând ajutor din Occident. Iarna traiul lor devenea foarte dificil. Grupurile mari erau silite să se despartă pentru a supravieṭui mai uṣor. Frigul îi silea să stea în casele izolate ale oamenilor – punându-i în pericol -, în colibe sau chiar în grote. Vânau ca să se poată hrăni sau îṣi făceau din toamnă gropi pentru alimente ṣi muniṭii. Stăteau mai mult într-un loc, să nu lase urme pe zăpadă. Direcṭionau fumul vetrelor în aṣa fel încât să nu fie văzut de departe. Toate aceste condiṭii îi făceau mai vulnerabili ṣi de aceea, în timpul iernii, mulṭi erau prinṣi de forṭele de represiune, arestaṭi sau uciṣi în adăposturile în care erau găsiṭi.
Vă prezentăm impresionante mărturii ale câtorva dintre ei, înregistrate cu ani în urmă în Maramureṣ, Bucovina, Bistriṭa, Argeṣ ṣi Făgăraṣ. Înregistrările se află în Arhiva de istorie orală.
