Anul 2015 a fost anul cu cea mai mare mortalitate înregistrat în Franţa după cel de-Al Doilea Război Mondial, după cum sugerează cifrele oficiale. Cauzele principale a numărului mare de decese au fost vremea nefavorabilă şi epidemiile. Potrivit statisticilor, 600.000 de persoane au murit în Franţa în 2015, cu 41.000 mai multe decese decât în 2014, reprezentând o cifră fără precedent din 1945 până astăzi, subliniază Institutul Francez de Statistică (INSEE). Raportul INSEE precizează că valul de caniculă care a lovit Franţa în iulie 2015 a provocat moartea a mii de persoane, cu 2.000 mai mult faţă de iulie 2014, iar gerul care a lovit în luna octombrie 2015 a provocat cu 4.000 mai multe decese faţă de octombrie 2014. În plus, epidemia de gripă care a durat nouă săptămâni a decimat populaţia de peste 65 de ani în primele trei luni ale anului. Potrivit cifrelor INSEE, în Franţa au murit cu 24.000 de vârstnici mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014. Pentru a face lucrurile şi mai sumbre, institutul francez atrage atenţia asupra unor factori agravanţi pentru anul 2015 mai ales în ce priveşte, gripa, unde se constată o rată extrem de scăzută a vaccinării printre persoanele de vârsta a treia şi vaccinuri ineficiente împotriva unor tulpini noi de virus, care au afectat mai ales indivizii vulnerabili ai societăţii franceze. Drept consecinţă, speranţa de viaţă a scăzut uşor în Franţa, fiind de 85 de ani pentru femei şi 78,9 ani pentru bărbaţi. În ciuda mortalităţii extrem de mari, populaţia Franţei, care numără 66,6 milioane de locuitori, a crescut în 2015 cu 247.000 de persoane. Potrivit cifrelor, în 2015 s-au născut în Franţa 800.000 de copii, cu 19.000 mai puţin faţă de 2014. Institutul INSEE subliniază că rata demografică a scăzut în primul rând pentru că a scăzut vârsta gravidelor. Analiştii INSEE precizează, însă, că naşterile de copii reprezintă principala cauză a creşterii demografice, pe locul doi clasându-se migraţia. De asemenea, rata fertilităţii a scăzut în 2015 la 1,96 de copii/femeie, faţă de 2,00 copii/femeie în 2014. Rata fertilităţii la femeile de 35 de ani şi mai tinere a scăzut în 2015 în Franţa, în timp ce rata fertilităţii în rândul femeilor peste 35 de ani a rămas aceeaşi, subliniază raportul INSEE.
EURONEWS – 16 februarie