Plenul Camerei Deputaţilor a modificat prin vot legea iniţiată de liderul PSD, Liviu Dragnea, care prevedea amenzi de până la o sută de mii de lei pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunităţi în spaţiul public, inclusiv în presă şi pe internet. Plenul a votat pe articole documentul din care au fost eliminate toate sancţiunile prevăzute iniţial, precum şi referirile la discriminare şi incitarea la ură. Au fost păstrate în text prevederile care promovează şi garantează toleranţa prin educaţie, prin activitatea funcţionarilor din administraţia locală şi centrală şi prin mass-media. Iniţiativa legislativă a liderului PSD a fost modificată după criticile apărute în spaţiul public. Proiectul de lege aşteaptă astăzi votul final al Camerei, care este for decizional în acest caz.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 februarie