Bilanţ la ISU

Opt milioane de români au beneficiat, anul trecut, de asistenţă din partea structurilor coordonate de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – afirmă secretarul de stat Raed Arafat. La bilanţul activităţii pe 2015 el a mai spus că numărul incendiilor a crescut foarte mult anul trecut.

Raed Arafat: O creştere importantă la invervenţiile la incendii, cu 30% de fapt. Motivul: incendii de vegetaţie, care au fost anul trecut, şi acest lucru se coroborează cu seceta care a fost anul trecut şi cu perioada de căldură care a fost. Creşterea de 30% în mare parte a fost la acest segment.

Realizator: Raed Arafat a precizat că în paralel cu misiunile de urgenţă au continuat şi demersurile pentru dotarea departamentului, folosind atât bani de la buget, cât şi din fonduri europene.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 februarie