Un set de 47 de măsuri menite să îmbunătăţească viaţa categoriilor defavorizate se află de ieri în dezbatere publică. Parchetul integrat antisărăcie urmăreşte, printre altele, luarea în evidenţă a tuturor nou născuţilor, asigurarea asistenţei medicale pentru cei aflaţi în zone defavorizate, creşterea ratei de ocupare a populaţiei active şi reducerea riscului de sărăcie şi excluziune socială pentru cel puţin o jumătate de milion de persoane. Premierul Dacian Cioloş afirma ieri că doreşte crearea unei coaliţii antisărăcie, din care să facă parte organizaţii nonguvernamentale şi autorităţi publice.
Dacian Cioloş: „Pornind de la ideea că această coaliţie ar permite această continuitate, pentru că dacă ideile pe care vrem să le lansăm vi se par fezabile şi sunteţi gata să vă implicaţi, dvs, partea aceasta din coaliţie care ar fi reprezentată de organizaţii neguvernamentale de mediu academic, ar putea constitui, într-o anumită măsură, garantul continuităţii acestor măsuri pentru o perioadă mai lungă”.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 februarie)