Pe 17 februarie, Universitatea din Texas, din sudul Statelor Unite, a autorizat portul de armă în sălile de curs, conformându-se unui proiect de lege adoptat de parlamentarii locali care anulează interdicţia aflată în vigoare. «Eu nu cred că pistoalele îşi au locul într-un campus universitar, deci această decizie a fost cea mai mare problemă a preşedinţiei mele de până acum», a afirmat Gregory Fenves, preşedintele universităţii. Dezbaterea provocată de această decizie este cu atât mai delicată în Statele Unite cu cât universitatea texană de la Austin a fost, în 1966, scena primului atentat cu împuşcături în masă dintr-un campus universitar american. În luna august 2015, parlamentarii acestui stat conservator au cedat în faţa celor care au făcut lobby pro-arme, convinşi că o recentă serie de împuşcături în aşezămintele şcolare americane ar fi putut fi evitate dacă studenţii ar fi putut riposta cu arme. În consecinţă, ei au validat un proiect de lege care a anulat interdicţia cu privire la portul de armă în campusurile universitare de stat.
(www.lesoir.be – 18 februarie)