Societatea civilă românească îşi celebrează succesul după o luptă de un deceniu împotriva unui proiect al unei mine de aur la Roşia Montană. Situl a fost recent inclus pe lista de propuneri a ţării pentru Patrimoniul Mondial UNESCO.
Străzile erau pline de oameni care protestau. Nu erau protestatari „tipici”: erau studenţi, pensionari, intelectuali de stânga, liberali, naţionalişti. Aceea era România în 2013, opunându-se proiectului minier Roşia Montană. Protestele au fost considerate ca fiind cele mai mari de la revoluţia din 1989, când România şi-a câştigat independenţa faţă de Uniunea Sovietică (sic!).
Recent, mişcare a făcut un important pas înainte. Satul Roşia Montană şi regiunea din jurul lui, situate în Transilvania, au fost propuse drept candidaţi pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, îndeplinindu-se astfel una dintre revendicările esenţiale ale protestatarilor. Ministerul Culturii a declarat satul sit de interes istoric şi a interzis acolo orice activitate minieră.
Totuşi, situaţia proiectului minier rămâne neclară. Compania canadiană minieră Gabriel Resources – care deţine aproape 81% din Roşia Montană Gold Corporation – încă mai prezintă proiectul ca „pe deplin urmat şi actualmente în faza de obţinere a permiselor” pe site-ul său.
Aşadar, cum s-a mobilizat o ţară întreagă pentru a apăra cauza unui sat cu 4.000 de locuitori? Şi ce se va întâmpla cel mai probabil cu proiectul minier care ar fi trebuit să devină cea mai mare mină de aur din Europa?
Puterea poporului
Gabriel Resources încerca de mai mult de un deceniu să-şi realizeze proiectul minei de aur din munţii României. În august 2013 s-a propus un proiect de lege care ar fi dat undă verde companiei pentru a începe lucrul la mină.
Campania Roşia Montană, organizată iniţial de localnici, care ar fi urmat să fie afectaţi de poluarea mineritului şi de îndepărtarea cu totul a unor vârfuri de munţi, s-a răspândit prin reţelele sociale. O masă de protestatari – cum nu se mai văzuse din 1989 – a ieşit pe străzi pentru a se opune proiectului companiei străine.
Miile de protestatari erau înfuriaţi de potenţialele daune pricinuite mediului, între care retezarea vârfurilor mai multor munţi şi utilizarea cianurii, precum şi de distrugerea unor situri istorice.
Mai mult, 2.000 de oameni urmau să-şi piardă locuinţele, iar compania era pe punctul de primi dreptul de a opera exproprieri.
Victoria patrimoniului mondial
După ani de insistenţe ale actorilor din societatea civilă, ministerele româneşti ale mediului, respectiv culturii, au anunţat pe 5 februarie includerea Roşiei Montane pe lista de propuneri a ţării pentru Patrimoniul Mondial UNESCO.
Acest lucru ar asigura zonei protecţie şi sprijin internaţionale. Decizia survine după ce 10 ministere consecutive refuzaseră să facă un astfel de gest.
Asociaţia Alburnus Maior, principala reprezentantă a mişcării pentru salvarea Roşiei Montane, a sărbătorit decizia guvernului: „Aceasta nu este numai o enormă reuşită pentru moştenirea noastră culturală; este o mare victorie pentru societatea civilă – pentru miile de oameni de aici şi din străinătate care au cerut ca Roşia Montană să fie salvată”, a declarat preşedintele acesteia, Eugen David, într-un comunicat de presă.
Daune de mediu aduse unei comori culturale
Impacturile de mediu pe care le-ar fi avut mina ar fi remodelat regiunea prin îndepărtarea a patru vârfuri de munţi. Mai mult, procesarea minereului de aur extras necesita utilizarea cianurii, o substanţă extrem de toxică ce poate afecta ecosistemele.
Catastrofele provocate de mineritul aurului nu sunt cazuri izolate. Din anii ’70 până acum, cel puţin 11 mine de aur din întreaga lume au provocat distrugeri ireversibile ale mediului.
România a suferit deja de două ori astfel de impacturi. Presa internaţională a catalogat cea mai recentă catastrofă, scurgerea de cianuri din 2000 de la Baia Mare, drept cel mai grav dezastru de mediu de la accidentul nuclear de la Cernobîl.
Din punct de vedere arheologic, Roşia Montană este considerată o comoară a întregii lumi. „Mina de la Roşia Montană este cel mai important complex minier roman care încă mai există”, a declarat Florian Matei, consultant al Ministerului Culturii din România. „El ne îndrumă prin istoria noastră, de la vremurile romane până la comunism”, a declarat Matei pentru DW.
Pe baza unui raport întocmit de experţi britanici, consilierul ministerial a subliniat că situl antic trebuie conservat în întregime, iar nu pe bucăţi – cum propunea compania minieră.
Nu tot ceea ce străluceşte este aur
Chiar dacă Roşia Montană a fost inclusă printre propunerile ţării pentru patrimoniul UNESCO, lupta nu s-a încheiat încă. Procesul de selecţie poate dura până la doi ani, iar propunerea ar putea fi respinsă.
Pe de altă parte, o lipsă de stabilitate politică în ţară ar putea sabota eforturile de conservare. „O nouă schimbare a guvernului ar putea favoriza din nou mina”, a declarat pentru DW Claudiu Apostol, important lider al campaniei pentru protejarea Roşiei Montane. „Dar suntem de asemenea şi foarte optimişti, situaţia [conservării] se îmbunătăţeşte cu fiecare zi”, a declarat Apostol.
Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului lucrează la un plan de dezvoltare durabilă pentru protejarea şi revitalizarea zonei, a declarat Matei.
Între timp, Gabriel Resources continuă să caute aprobări. Compania minieră a refuzat să facă noi declaraţii, dar a prezentat în schimb un document ce cuprinde promisiunea de a proteja moştenirea culturală şi de a lucra într-un cadru sustenabil din punct de vedere al mediului.
Apostol nu are încredere în aceste declaraţii şi este convins că poporul român nu va lăsa viitorul Roşiei Montane în mâinile unei companii miniere. „Am ajuns departe mulţumită societăţii civile româneşti. Pot să pun pariu că oamenii vor rămâne mobilizaţi!”
„Acum, mai mult ca niciodată”, a conchis Apostol.
Articol de Irene Banos Ruiz
Traducere: Andrei Suba
DEUTSCHE WELLE (Germania) – 17 februarie
