In luna martie se va decide viitorul Postei Romane

Poşta Română are nevoie de investiţii rapide atât în partea de procesare automată a trimiterilor poştale, cât și în zona de gestionare a informațiilor. În emisiunea Euroatlantica de la Radio România Actualități, ministrul comunicațiilor și societății informaționale, Marius Bostan, a anunțat că luna viitoare va avea loc Adunarea Generală a Poștei Române când se va decide asupra unui plan precis, pe cinci ani pentru rezolvarea problemelor acestei companii naționale.

Marius Bostan: Poșta Română are nevoie de investiţii rapide atât în partea de procesare automată a trimiterilor poştale, atât în partea de tehnologie, a informaţiei, de calculatoare şi de imprimate şi absolut tot sistemul informatic, pentru că suntem într-o nouă epocă şi, normal, şi sediile în care, din păcate, nu s-a mai investit de foarte mult timp în ele. Putem face aceste lucruri atât timp cât avem un plan care să arate că această investiţie se returnează şi că această investiţie este rentabilă. Ceea ce, evident, datorită capilarităţii şi datorită diversificării serviciilor va fi posibil, dar este important să avem acest plan precis şi am cerut – Adunarea Generală va avea loc în martie – un plan precis, pe cinci ani, am spus eu, pentru că finanţarea necesară este destul de mare şi trebuie arătat foarte clar finanţatorului că există un plan precis de diversificare, de creştere a veniturilor, de îmbunăţăţire a managementului şi de atragere de venituri care să asigure profitabilitatea acestei companii.

Planul de reabilitare economico-financiară și restructurare a Poștei Române se va derula în mai multe etape și se ia în considerare inclusive listarea la bursă cu ajutorul unui consultant specializat.

Marius Bostan: Prima etapă va fi de implementare a acestui plan împreună cu un pachet de finanţare. Sunt deja instituţii financiare internaţionale care sunt gata să finanţeze dezvoltarea Poştei şi în etapa următoare, dacă nu vom reuşi să atragem capital suficient, vom încerca să listăm la bursă – asta este opinia mea, dar o să avem un consultant specializat care să propună asta – să listam la bursă un pachet de acţiuni pentru că aducând noi parteneri în capital, în mod cert va exista mai mare putere de dezvoltare. Deocamdată nu avem decât un singur partener, este Fondul Proprietatea, care deţine 25% din acţiuni, şi cu care ne sfătuim pentru a găsi calea cea mai bună de dezvoltare a Poştei Române. Este important pentru că Poşta ajunge acolo unde alte companii private în acest moment nu ajung. Şi este foarte important că toată structura Poştei se suprapune peste structura statului şi peste structura administrativă şi teritorială a României şi acesta este un lucru foarte important. De asta Poşta trebuie să fie o companie importantă în strânsă legătură cu românii. 

Ministrul Marius Bostan a făcut aceste declarații despre viitorul poștei Române la Radio România Actualități, în cadrul emisiunii Euroatlantica realizată de Radu Dobrițoiu.

Sursa: romania-actualitati.ro