In 1947 era limpede pentru toată lumea că regimul comunist s-a instalat temeinic. Cei nemulṭumiṭi care se ascunseseră în locuri izolate din munṭi au început să-ṣi sporească rândurile ṣi să se organizeze. Adunaṭi în grupuri de 10 până la 40 de oameni, partizanii erau ṭărani, foṣti ofiṭeri, studenṭi, avocaṭi, medici. Cercetări din ultimul timp au identificat cel puṭin 20 de centre de rezistenṭă armată pe întreg teritoriul României, din Bucovina ṣi Maramureṣ până în Dobrogea ṣi Bihor. Înarmaṭi cu puṣti, pistoale ṣi mitraliere rămase din război, aceṣti luptători anticomuniṣti nu au fost un pericol concret pentru guvernanṭi, dar au subminat timp de 10 ani pretenṭiile autorităṭilor de a deṭine controlul deplin asupra ṭării, întreṭinându-le neliniṣtea.
Partizanii îṣi alegeau sprijinitori din rândul sătenilor care le puteau furniza alimente, îmbrăcăminte ṣi informaṭii. Vara trăiau în păduri, mutându-se din loc în loc, adunând adepṭi, organizând reṭele, plănuind răsturnarea guvernului ṣi sperând ajutor din Occident. Iarna traiul lor devenea foarte dificil. Grupurile mari erau silite să se despartă pentru a supravieṭui mai uṣor. Frigul îi silea să stea în casele izolate ale oamenilor – punându-i în pericol -, în colibe sau chiar în grote. Vânau ca să se poată hrăni sau îṣi făceau din toamnă gropi pentru alimente ṣi muniṭii. Stăteau mai mult într-un loc, să nu lase urme pe zăpadă. Direcṭionau fumul vetrelor în aṣa fel încât să nu fie văzut de departe. Toate aceste condiṭii îi făceau mai vulnerabili ṣi de aceea, în timpul iernii, mulṭi erau prinṣi de forṭele de represiune, arestaṭi sau uciṣi în adăposturile în care erau găsiṭi.
Vă prezentăm impresionante mărturii ale câtorva dintre ei, înregistrate cu ani în urmă în Maramureṣ, Bucovina, Bistriṭa, Argeṣ ṣi Făgăraṣ. Înregistrările se află în Arhiva de istorie orală.
Alexandru Alexandrescu · rezistenṭa din Argeṣ · grupul colonel Gheorghe Arsenescu
„De ce v-aţi dus la Dragoslavele şi nu la Rucăr?
Fiindcă la Dragoslavele erau bunicii mei… Şi acolo i-am întâlnit pe Toma Burtea, pe Longin Predoiu şi mi-au spus că în munţi se organizează centre de rezistenţă împotriva regimului comunist. Am acceptat să intru şi eu în această organizaţie şi am fost dus la colonelul Arsenescu, înainte de naţionalizare, cam pe la vreo 8 sau 9 iunie [1948]. Şi am venit cu ei în Muntele Roşu. […] Şi am ajuns la Valea Olăneşti, de acolo am urcat pe Muntele Roşu cu toţii şi acolo s-a înjghebat un grup de vreo 15 inşi. Am stat alături de Arsenescu până în ianuarie [1949] când el a plecat la Bucureşti. Tot în acest timp, în toate comunele din munte, pe Valea Dâmboviţei, pe Valea Argeşelului, s-au făcut grupări, în sat, însă care nu plecau în munte, ci care să fie organizate. Şi în fiecare comună s-au făcut aceste grupuri de viitori partizani. N-aveam nici armament prea mult pe atuncea, armamentul era cules de la cei care au fost pe front. […]
Înţeleg că tot timpul sătenii v-au aprovizionat…
Sătenii… nu toţi, dar o parte din ei, mai mulţi, ne puteam sprijini pe ei pentru alimentaţie. […] În toamnă grupul s-a retras în sate, fiindcă iarna venea, pădurea s-a desfrunzit, era mai [mare] pericol. Şi ne-am retras unii în oraş, iar alţii am mers acasă. […] Eu am fost în Câmpulung, până în ianuarie când el a plecat la Bucureşti şi atunci am rămas eu acolo, că eram omul de legătură cu Bucureştiul. Şi el îmi transmitea mie şi eu trebuia să ţin legătura cu toţi, din comunele astea.
Şi deci iarna, pentru grupul de rezistenţă, era un anotimp mort…
Era un anotimp mort. În primul rând, fiindcă aprovizionarea era foarte grea, te puteai descoperi oricând, fiindcă nu mai era perdeaua de verdeaţă şi erau mai multe inconveniente.”
[Interviu de Mariana Conovici, 1997]
Nicolae Diaconescu · rezistenṭa din Argeṣ · grupul Dumitru Apostol
„Eram 16 care eram la pădure. […] Când am depistat grupul, în mamelonul acesta al Clocoticiului, au concentrat trei divizii de armată şi au înconjurat pe trei cercuri mamelonul ăsta, din Valea Oltului până în Valea Topologului şi pe urmă au tot început să strângă cercurile, să le strângă, să se apropie de vârf, adică să limiteze treptat-treptat, toată suprafaţa unde s-ar putea să… Cu toate astea, printre soldaţi, să ştiţi că au scăpat din cursă. […] Încercuirea a fost în ’49. […]
În 1950, în iarna lui ’50 spre ’51, Apostol a fost adus în comuna Şuici, la Primărie, cu tot bagajul pe care îl avea. Prima dată eu am fost informat că avea un cucui în frunte, vânăt, şi au găsit pe cojoc, cum a fost găsit aşa, şase plumbi. Am tras concluzia – fără să ştiu bine, dar după informaţia aceasta – că un glonţ i-a fost tras în ceafă, de aproape, a ajuns până în craniu şi nu a mai putut răspunde dincolo, de i-a format cucuiul şi celelalte. El, normal, a căzut; căzând pe-o parte a descărcat încă şase cartuşe, că atâtea sunt, şapte cartuşe, din pistolul Ceska, din mână. […] L-au luat, după ce l-au împuşcat, a căzut, l-au luat, este un pod acolo, îi zice Podmol, la acest pod l-a rezemat de parapetul… şi l-au proptit cu nişte uluci, trei-patru uluci, l-au proptit ca să stea în picioare cadavrul şi l-a ţinut trei zile. Doi soldaţi au rămas, îl păzeau de pe sala Primăriei. […] Asta a fost în ’50-’51… pe urmă l-au luat neamurile şi l-au îngropat.”
[Interviu de Lavinia Ivaṣcu, 1998]
Alexandru Marinescu · rezistenṭa din Argeṣ · grupul Toma Arnăuṭoiu
„Pe 13 septembrie 1950 Ionel Marinescu se desparte de grupul Arnăuţoiu. Dispăruse din grup Titi Mămăligă; mai era familia Jubelanu şi cu Arnăuţoiu. Ionel Marinescu pleacă din grup şi rămâne singur, iar Arnăuţoii şi Jublenii se despart şi ei şi iernează. Iernează, că urmează o iarnă, a lui ‘51, iernează fiecare separat. Se mai reîntâlnesc în 7 iunie 1951, se văd, mai stabilesc ceva, se depart din nou. […]
Să derulăm evenimentele… În toamna lui ’57 Securitatea ştia unde sunt ei, că sunt la Poienărei, nu ştia unde exact. Ştia şi cine îi întreţine din Poienărei, patru familii. […] Printr-o întâmplare un fost poliţai, un miliţian, nu ştiu ce, [află] că ăştia se află la Poienărei; ştirea prin acest ofiţer de Miliţie ajunge şi la urechile susţinătorilor de la Poienărei, […] preotul Andreescu, preot… în principal este Constantinescu, adăpostul băieţilor era foarte aproape de casa lui Constantinescu, casă izolată, […] puţin mai încolo, în coastă. Aşa… preotul Constantinescu, preotul Andreescu, Nae Sorescu, acest gospodar din sat şi Grigore Poienăreanu. A început o agitaţie în interiorul cercului de susţinători, i-au determinat sau au încercat să-i determine pe Arnăuţoi să plece, dar lucrurile se complicaseră… […]
Prin februarie-martie, aşa, la Brădet, la Brădet-Argeş, eu eram [acolo] şi mă căsătorisem cu actuala mea soţie, în ianuarie ‘58. Eram la Brădet, acolo lucram. La un moment dat, o vânzoleală teribilă, maşini de Securitate, de Armată, de Securitate, ofiţeri de Securitate se duceau în sus în spre munte. Ce o fi fraţilor?!… Noi, cu inima aşa, tremurând de emoţie, ce o fi, ce s-o fi întâmplat – ăsta este adevărul! – gata, iar mă umflă, iar nenorocire… Ce se întâmplase? Băieţii, ca să se recreeze, au fugit din bârlog de-aci, au ieşit din bârlog, [deṣi] condiţia era „vă ţinem aici, dar staţi cuminţei!„ Ieşiseră pe undeva, se duseseră pe valea Bârsanului şi au fost văzuţi. Cineva a reclamat la Securitate că au fost văzuţi şi imediat a venit o urmărire din asta a Securităţii. A durat [agitaṭia] vreo două zile, lucrurile s-au liniştit, ei au revenit la bordeiul de la Poienărei. […] Ei erau deja alertaţi din toamna precedentă, din toamna ’57 [când Constantinescu] le-a zis: „Bă, duceţi-vă în munte dacă nu sunteţi cuminţi, duceţi-vă în munte!„ Şi din declaraţiile lor reiese că ar fi încercat să se ducă în munte şi acolo era zăpadă şi… că fac urme pe zăpadă şi au revenit înapoi. Au făcut iarna aici, primăvara le-a spus: „Plecaţi…„, din nou. Şi iar au plecat şi au ieşit până la golul de munte şi iar au zis că e zăpadă şi iar au revenit din nou. Şi atunci părintele Constantinescu le face […] o asemenea ţidulă prin care zice: „Unde aţi fost? Ce s-a întâmplat? V-a văzut cineva! Băgaţi-vă minţile în cap, ori staţi cuminţi, că noi în felul ăsta ne luăm mâna de pe voi!…„ Şi am citit, împreună cu soţia mea, în casa părintelui Constantinescu, după ce a fost arestat, scrisoarea de răspuns a lui Toma Arnăuţoiu […] „Vreţi să vă luaţi mâna de pe noi, adică nu vreţi să ne mai ajutaţi. În felul ăsta, noi va trebui să ieşim la drumul mare, să facem rost de asta… şi vor urma arestări şi veţi răspunde de toate aceste arestări. Veţi răspunde de nenorocirile care se vor întâmpla!„ Este un şantaj ordinar toată treaba asta. Şi vă repet, este lucru citit de mine!”
[Interviu de Lavinia Ivaṣcu, 2002]
