Calendarul evenimentelor, 22 februarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Preşedintele Klaus Iohannis  adresează Parlamentului un mesaj – ora 16:00

– Parlament

*  ora 16:00 – ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților

– Senat

* ora 9:00 – activităţi în Comisiile parlamentare

* ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului permanent

* ora 13:00 – şedinţa Biroului permanent

* ora 14:00 – lucrări în grupurile parlamentare

* Lucrări în Comisiile permanente

  • ora 13:00 – Comisia pentru transporturi şi energie – Sala 4044, etaj 4

– Camera Deputaţilor

* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent şi a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 18:00 – şedinţa în plen – Ora Guvernului: Dezbateri politice, la solicitarea Grupului parlamentar al UDMR, cu tema „Stadiul de execuţie al Autostrăzii Transilvania. Situaţia existentă pe fiecare tronson, problemele la zi, existenţa autorizaţiilor, acordurilor şi avizelor, termene de execuţie, perspective de inaugurare în anii 2016 – 2017”; ministru invitat,  Dan Marian Costescu, ministrul transporturilor

– Guvern

* Programul primului – ministru Dacian Cioloş:

* ora 9:30 – întâlnire cu președintele Comitetului European al Regiunilor (CoR) Markku Markkula  – la Hotel Rin Grand

* ora 10:00 – participare la cea de-a XIX-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România; invitaţi: viceprim-ministrul, Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, ministrul fondurilor europene, Carmen Aura Răducu, şi ministrul pentru consultare publică şi dialog civic, Violeta Alexandru – la Hotel Rin Grand, Şos. Vitan-Bârzeşti nr. 7D

* ora 14:00 – întâlnire cu preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu

* ora 16:00 – participarea Guvernului în plenul Camerei Deputaţilor pentru discursul președintelui Klaus Iohannis

* ora 17:00 – întâlnirea săptămânală cu preşedintele, Klaus Iohannis

* ora 18:30 – Recepţie la Ambasada Statelor Unite ale Americii, cu ocazia primirii misiunii Consiliului de Afaceri Americano-Român – la sediul Ambasadei SUA

– Uniunea Europeană

* Vizita negociatorului-şef al Republicii Serbia pentru aderarea la UE, Tanja Miscevic:

  • ora 10:00 – primire la ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Dan Stoenescu – la sediul MAE
  • ora 10:45 – întrevedere cu secretarul de stat pentru afaceri strategice, în Ministerul afacerilor Externe, Daniel Ioniţă – la sediul MAE
  • întrevedere cu secretarul de stat, în Ministerul afacerilor Externe, Victor Micula – la sediul MAE

– Ministere

* Ministrul energiei, Victor Grigorescu, participă la evenimentul pe teme pe energetice ZF Power Summit’16 (22 – 23 feb.) – ora 9:00, la Hotel Radisson

* Ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Dan Stoenescu, participă la masa rotundă „Anticiparea provocărilor de organizare pentru gestionarea procesului electoral în vederea alegerilor parlamentare din 2016. Oportunitatea sistemului de vot prin corespondenţă” – ora 12:00, la sediul MAE, sala „Grigore Gafencu”

* Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, primeşte delegaţia Consiliului de Afaceri Americano – Român (AMRO)  -ora 15:00, la sediul MAE

* Ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Dan Stoenescu, participă la seminarul despre valorizarea diasporei, susţinut de Kingsley Aikins, expert în strategii guvernamentale legate de diaspora  – ora 17:30, la sediul MAE

* Ministerul Finanţelor Publice organizează o licitaţie de obligaţiuni pe 5 ani în valoare de 800 de milioane de lei

– Casa Regală

* Are loc vernisajul expoziției „Identități”!, eveniment ce reunește lucrările bursierilor selectați în cadrul programului Tinere Talente 2016 – ora 18:30, la sediul galeriei din Piața Națiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter, sector 4. Evenimentul este organizat de Elite Art Gallery în parteneriat cu Fundația Principesa Margareta a României. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 22 februarie – 3 martie

 

– Administraţie

* Primăria Sectorului 4 organizează un spectacol cultural – artistic sub genericul „Unitate prin Diversitate”, prilejuit de celebrarea Zilei Limbii Materne (21 feb.) – ora 10:00, la Palatul Copiilor, Sala Mică, Bd. Tineretului nr. 8-10

– Justiţie

* ÎCCJ judecă un nou termen în dosarul „Case pentru generali”, în care fostul ministru al apărării Corneliu Dobriţoiu a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare

* ÎCCJ ar putea da sentinţa în dosarul în care Balaban Grăjdan, fost şef al ISC, a fost condamnat de instanţa de fond la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru favorizarea lui Adrian Năstase în dosarul „Trofeul calităţii”

– Sindicate, Patronate

* Braşov: Miting de protest organizat de Sindicatul poliţiştilor din judeţul Dolj, în faţa Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Braşov, în semn de solidaritate cu poliţistul braşovean Marian Godină  – ora 13:00

– Social

* Urmaşii Eroilor Martiri, răniţi, reţinuţi şi luptători în Revoluţia Română se întâlnesc în faţa Parchetului General, pentru a susţine plângerea formulată către procurorul general împotriva rezoluţiei de clasare a dosarului Revoluţiei – ora 11:00

– Economic

* Are loc conferinţa de presă care va anunţa ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României – ora 13:00, la Centrul de presă al Romexpo

* Suceava: Lansarea primului club din Suceava dedicat investitorilor din piaţa de capital, organizat de Bursa de Valori Bucureşti – ora 18:00, la Hotel Imperium

– Mediu

* Asociaţia Cultura Verde lansează proiectul privind implementarea unei staţii experimentale pentru reciclarea materialelor plastice în vederea producerii de filament, cofinanţat printr-un grant din partea Elveţiei – ora 10:00, la Biblioteca Naţională a României

– Învăţământ, Cercetare

* Simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a din anul şcolar 2015 – 2016 are loc în perioada 22 – 24 februarie, testele constând în două probe scrise, iar pentru şcolile cu predare în limba maternă – trei probe scrise. Astfel, astăzi, are loc proba de Limba şi literatura română

– Cultură

* Se desfăşoară vizita profesorului şi omului de litere francez, Antoine Compagnon, în România (22 – 25 feb.). Turneul profesorului Antoine Compagnon este organizat de Ambasada Franței în România și de Institutul Francez în România cu sprijinul Academiei Române, Universității din București, Universității Babeș-Bolyai, CEREFREA și Collège de France, și în parteneriat cu Radio România Internațional, Radio France International și Observator Cultural. Din program:

  • ora 10:30 – participă la conferinţa „Les Chiffoniers litteraires” – la Universitatea Bucureşti
  • ora 18:00 – participă la prezentarea cărţilor „Antimodernii” şi „O vară cu Montaigne” – la librăria Humanitas Cişmigiu

* Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti găzduieşte, în perioada 22 februarie – 11 martie 2016, expoziţia „dordedor”, dedicată zilei de Dragobete (24 feb.) şi celebrării primăverii, în Galeria creart, Piaţa Alexandru Lahovari, nr. 7. Prin intermediul expoziţiei, cinci artiste absolvente ale Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, Departamentul Grafică – Amalia Dulhan, Flavia Popescu, Stela Lie, Mihaela Paraschivu şi Veronica Neacşu îşi propun să transmită emoţia feminină, exprimată prin cuvântul „dor”. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Bucureşti FM, Radio România Cultural

* Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 22 februarie – 8 martie, târgul „De Mărţişor. Târg cu tâlc…”, eveniment aflat sub egida proiectului cultural „Anotimpuri la Muzeul Satului: Primăvara. Sărbătorile tinereţii”. Vizitatorii sunt poftiți să aleagă pentru cei dragi mărţişoare, atât tradiţionale, creaţie a meşterilor populari, cât şi mărțișoare realizate cu multă imaginaţie de artişti plastici

* Fălticeni: Şcoala Gimnazialǎ „Ion Irimescu”, în parteneriat cu Muzeul de Artă ”Ion Irimescu” organizeazǎ prima ediţie a Concursului de artă plastică: ”Pe urmele Maestrului Ion Irimescu” – ora 12:00, în Sala Pictor” Aurel Băeşu” a Muzeului de Artă” Ion Irimescu”. Va avea loc şi vernisajul expoziţiei ce cuprinde toate lucrările participante la Secţiunea „Artă plastică”

* Havana, Cuba: În perioada 22 – 28 februarie, Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România – UARF cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Ambasadei României la Havana, ICAIC – Institutul Cuban de Artă şi Industrie Cinematografică şi Cinemateca Cubaneză organizează „Săptămâna Filmului Românesc”, ediţia a III-a. În cadrul manifestării, prof. univ. dr. Ioan Cărmăzan susţine conferinţe cu tema „Filmul, nepot al Renaşterii”, interviuri şi dezbateri pe teme cinematografice

* Marea Britanie: ICR Londra organizează pe scena de la St-Martin-in-the-Fields, un recital susţinut de violonista Adriana Cristea şi pianista Greta Gasser. Cele două artiste vor interpreta un program divers incluzând lucrări de Serghei Rahmaninov, Nikolai Kapustin, Johann Sebastian Bach, Antonio Bazzini, dar şi piese de Paul Constantinescu și Ciprian Porumbescu

– Sport

* Şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, urmată de declaraţiile preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu – ora 12:00, la Casa Fotbalului

* Au loc meciuri din etapa a 25-a a Ligii I de fotbal:

  • ora 18:00 – CS Pandurii Târgu Jiu – CS Universitatea Craiova – pe stadionul „Municipal” – Drobeta-Turnu Severin
  • ora 20:30 – FC Voluntari – FC Steaua Bucureşti – pe stadionul „Dinamo”

* Au loc două meciuri din etapa a 23-a a Ligii Naţionale de baschet masculin – play-off:

  • ora 18:00 – CSU Atlassib Sibiu – CSM CSU Oradea – la Sala Transilvania – Sibiu
  • ora 20:00 – Steaua CSM Eximbank – BC Mureş Tg Mureş – la Sala „Mihai Viteazul”

* Fundata, jud. Braşov: Au loc Campionatele Mondiale de Probe Nordice şi Schi Fond pentru juniori şi tineret sub 23 ani, în perioada 22 – 28 februarie – la Arena Biatlon de la Cheile Grădiştei

* Doha, Qatar : Jucătoarele române de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, şi Monica Niculescu figurează pe tabloul principal de simplu al turneului WTA (21 – 27 feb.), dotat cu premii totale de 2.517.250 dolari, care va începe astăzi

* Gyor, Ungaria: România va participa cu 11 sportivi la Campionatele Europene de tir (22 – 28 feb.)

– S-a întâmplat într-o zi de 22 februarie

* Acum 747 de ani (1269) apărea prima menţiune documentară a Cetăţii Deva, într-un act emis de Ştefan – duce de Transilvania, în care se aminteşte de Castrum Deva. Începând cu 1307, cetatea a devenit reşedinţă voievodală. Cetatea, care servea ca fortăreaţă militară, a fost transformată de Iancu de Hunedoara în castel nobiliar (1453) şi întărită succesiv între secolele XVI-XVIII, ajungând printre cele mai puternice din Transilvania

* În urmă cu 116 ani (1900) avea loc prima audiţie, la Paris, a „Sonatei a II-a pentru pian şi vioară” de George Enescu

* Cu 111 ani în urmă (1905) s-a constituit, la Bucureşti, primul sindicat muncitoresc din România, Sindicatul lucrătorilor tâmplari, în frunte cu I. C. Frimu şi Voicu Andreescu-Râureanu, urmat la 13 şi 20 martie de înfiinţarea sindicatului strungarilor şi, respectiv, al lucrătorilor din fabricile de încălţăminte (22.II/7.III)

* Se împlinesc 110 ani (1906) de la înfiinţarea, printr-un decret al Regelui Carol I, a Institutului Geologic al României şi crearea Corpului geologilor, primul director al institutului fiind profesorul Ludovic Mrazec. În 2005, Guvernului României, prin Hotărârea nr. 1399 a reafirmat atribuţiile de serviciu geologic naţional ale Institutului Geologic al României. Statutul de serviciu geologic a fost recunoscut şi la nivelul Uniunii Europene, prin admiterea Institutului Geologic al României ca membru al EuroGeoSurveys. Institutul Geologic al României este instituţia abilitată să întocmească, să editeze şi să imprime hărţile naţionale geologice, hidrogeologice, geofizice şi metalogenetice la diverse scări (HG1399/2005) (22.II/7.III)

* Acum 24 de ani (1992) era inaugurat, la Bucureşti, Centrul Euro-Atlantic, în prezenţa secretarului general al Organizaţiei Nord-Atlantice, Manfred Wörner. Centrul a fost înfiinţat în septembrie 1991 pe baza unei Hotărâri de Guvern

* În urmă cu 23 de ani (1993) Consiliul de Securitate al ONU adopta, în unanimitate, Rezoluţia 808 privind constituirea unui tribunal internaţional pentru judecarea persoanelor considerate vinovate de grave încălcări ale dreptului umanitar internaţional în fosta Iugoslavie, comise începând din anul 1991. Acest Tribunal Penal Internaţional a fost instalat la Haga/Olanda, la 17.XI.1993

* Acum 19 ani (1997) Mihai Leu câştiga primul titlul de campion mondial la box profesionist din România, cucerind centura mondială versiunea WBO la categoria semimijlocie, după ce l-a învins, în 12 reprize, pe panamezul Santiago Samaniego. Și-a apărat titlul pe 20 septembrie 1997, în fața irlandezului Michael Carruth, dar a fost nevoit să se retragă neînfrânt din lumea boxului (28 de meciuri, 28 de victorii la profesioniști), din cauza unei accidentări la braț. A intrat în lumea raliului, devenind campion național în anul 2003

* Tot într-o zi de 22 februarie, acum 2 ani (2014), în Ucraina, a avut loc răsturnarea regimului prorus al preşedintelui Viktor Ianukovici, acesta părăsind Ucraina şi refugiindu-se în Rusia. Schimbarea de regim, care s-a produs după aproape trei luni de manifestaţii antiguvernamentale, soldate cu aproape 100 de morţi şi peste 1.000 de răniţi, a avut loc ca urmare a deciziei guvernului din noiembrie 2013 de a suspenda pregătirile pentru semnarea Acordului de Asociere la UE, ceea ce a declanşat ample proteste în Piaţa Independenţei (Maidan) din Kiev

Aniversări – Comemorări

– Catedra Sf. Ap. Petru (Calendarul Romano-Catolic 2016)

– 1712: S-a născut Bod Péter, cărturar umanist secui, figura cea mai reprezentativă a istoriografiei maghiare transilvănene în secolul al XVIII-lea (m. 1769)

– 1810: S-a născut poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu; a impus în literatura română, ca specii literare, satira (“Satira. Duhului meu”), fabula (“Boul şi viţelul”) şi epistola (“Epistolă către Voltaire”) (m. 1885). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C, 1995 dă ca dată a naşterii 22 februarie 1814, iar site-ul http://biblior.net/istoria-literaturii-romane/b-1835-1845.html?page=3, menţionează ca an al naşterii 1812

– 1881: S-a născut Petre Grimm, istoric literar şi traducător; fondatorul catedrei de engleză a Universităţii din Cluj; cercetări privind relaţiile culturale româno-engleze (m. 1944) – 135 de ani

– 1898: S-a născut Ion Vicol, dirijor şi pedagog (m. 1996)

– 1901: S-a născut Justinian Marina (prenumele la botez: Ioan), al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (m. 1977) – 115 ani

– 1902: S-a născut chimistul Constantin Macarovici; lucrări în domeniul chimiei anorganice şi analitice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1984)

– 1903: S-a născut Tudor Muşatescu, dramaturg, prozator, poet şi publicist (m. 1970)

– 1904: S-a născut István Nagy, prozator şi dramaturg de naţionalitate maghiară; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1977)

– 1910: S-a născut actorul român de etnie maghiară Győrgyi Kovacs (m. 1977)

– 1915: S-a născut Eugen Popescu, economist, scriitor, memorialist şi publicist; stabilit în SUA din anul 1979, a înfiinţat, la San Diego (California), Institutul Român de Cercetări Istorice (m. 1998)

– 1922: S-a născut Justin Capră, inventator, profesor și inginer cunoscut pentru numeroasele sale invenții printre care: rucsacul zburător, triciclul electric Oblio și Troty, cea mai mică mașină din lume – Soleta (cu un consum de 0.5l/100km), primul rachetonaut, automobilul cu motor de avion VIRGILIUS sau motoreta electrică OROLES (m. 2015)

– 1923: S-a născut actorul Zephi Alşec; unul dintre fondatorii Teatrului Municipal din Ploieşti (m. 1992)

– 1926: S-a născut Gheorghe Adoc, pictor, grafician, gravor şi sculptor – 90 de ani

– 1927: S-a născut fostul înalt demnitar din perioada comunistă, Emil Bobu; în timpul regimului Ceauşescu a fost, printre altele, ministru de interne, viceprim-ministru, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi membru în Comitetul Politic Executiv al PCR; după evenimentele din 1989 a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru complicitate la genocid, în aprilie 1990, încadrarea juridică a faptelor fiind schimbată în complicitate la omor deosebit de grav şi complicitate la tentativă de omor deosebit de grav, Bobu primind o condamnare de 10 ani de închisoare din care a efectuat 7 (m. 2014)

– 1928: S-a născut balerina Irinel Liciu (Lia Silvia Voicu), prim-solistă a Operei Române din Bucureşti între anii 1950 şi 1970 (m. 2002, s-a sinucis a doua zi după moartea soţului său, poetul Ştefan Augustin Doinaş)

– 1932: S-a născut dirijorul de cor Aurel Grigoraş; a fost dirijor al Corului Radiodifuziunii Române (m. 2000)

– 1938: S-a născut Paul Neagu, sculptor, pictor, grafician şi poet român stabilit în Marea Britanie în 1969; după 1989 a revenit mereu în România (m. 2004)

– 1952: S-a născut Voicu Popescu, dirijorul Corului de copii al Radiodifuziunii Române, artist liric şi regizor muzical

– 1961: S-a născut violonista Cristina Anghelescu; din anul 1990 solistă a Orchestrei Naţionale a Radiodifuziunii Române – 55 de ani

– 1969: A murit Nicolae Daşcovici, jurist (specialist în drept internaţional public), istoric şi publicist; în 1930 a reprezentat România la Conferinţa pentru codificarea dreptului internaţional de la Haga şi la Conferinţa pentru unificarea dreptului fluvial de la Geneva; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1888)

– 1973: A murit profesorul de teologie Ioan Gh. Savin; a desfăşurat o bogată activitate didactică şi publicistică (la Iaşi, Chişinău şi Bucureşti); prin el, teologia fundamentală s-a definit ca disciplină de sine stătătoare în teologia ortodoxă românească; a fost deţinut mulţi ani în închisorile comuniste (n. 1885)

– 1977: A murit actorul de teatru şi film Marcel Anghelescu (n. 1909)

– 1991: A murit Alexandru Raicu, poet, prozator, traducător şi jurnalist (n. 1914) – 25 de ani

– 1994: A murit arhitectul Ştefan Balş-Lupu; la comanda Patriarhiei Române şi a Mitropoliei Moldovei, a desfăşurat o amplă acţiune de refacere şi restaurare a unor edificii de cult şi a unor monumente istorice; a scris singur sau în colaborare mai multe monografii: „Mănăstirea Moldoviţa”, „Mănăstirea Humor”, „Mănăstirea Neamţ” ş.a; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1902)

– 2001: A murit medicul neurolog Vlad Voiculescu, personalitate de marcă a ştiinţelor medicale româneşti; membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 1913) – 15 ani

– 2002: A murit (la New York) Vlaicu Ionescu, autoritate recunoscută pe plan mondial în materie de traducere, decriptare şi interpretare a catrenelor lui Nostradamus (n. 1922)

– 2011: A murit părintele cu rang de protosinghel, Petroniu Tănase, stareţul Schitului românesc Podromu din Muntele Athos (n. 1914) – 5 ani

– 2011: A murit eseistul, prozatorul, ziaristul şi editorul Ion Hobana (pseudonimul lui Aurelian Manta Roşie); după mai multe cărţi pentru copii, publică povestiri şi exegeză SF, exegeză ufologică, numeroase antologii comentate de science fiction românesc şi străin (n. 1931) – 5 ani

– 2015: A murit (s-a sinucis) tenorul Octavian Dumitru, solist al Operei Naţionale Iaşi (n. 1981) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Lima: Vizita președintelui francez, François Hollande, în Peru

– Ierusalim: Vizita preşedintelui kenyan, Uhuru Kenyatta, în Israel (22 – 25 feb.)

– Praga: Premierul georgian, Giorgi Kvirikashvili va purta discuţii cu premierul ceh, Bohuslav Sobotka

– Strasbourg: Grupul de state împotriva corupției (GRECO) publică raportul privind Bosnia și Herțegovina

– Republica Moldova: Valentina Leskaj și Ögmundur Jonasson, coraportori ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) efectuează o vizită de documentare la Chișinău (22 – 24 feb.)

– Bujumbura: Vizita secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, Ban Ki-moon, în Burundi

– Ankara: Ministrul italian al afacerilor externe, Paolo Gentiloni va discuta cu ministrul turc al afacerilor externe, Mevlüt Çavuşoğlu cu privire la criza migranţilor în Europa, şi a conflictului sirian

– Teheran: Vizită a ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, în Iran

– Barcelona: Congresul Mondial al Telefoniei Mobile – Mobile World Congress (MWC) (22 – 25 feb.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Cercetaşilor”, marcată, anual, în peste 170 de ţări de pe toate continentele, la data naşterii (22 februarie 1857) a ofiţerului britanic Robert Baden-Powell, iniţiatorul mişcării de cercetaşi; în dimineaţa zilei de 1.VIII.1907, pe insula Brownsea din sudul Angliei, lordul Baden-Powell a suflat din corn pentru a da deşteptarea membrilor primei tabere de cercetaşi (în jur de 20 de tineri)

– „Ziua Europeană dedicată Victimelor Criminalităţii” (European Day for Victims of Crime). Noile norme privind drepturile minime ale victimelor în cadrul Uniunii Europene (Directiva 2012/29/UE ) au fost adoptate la 25 octombrie 2012; directiva garantează drepturi minime pentru victime oriunde s-ar afla în UE, inclusiv un nivel adecvat de asistenţă, de informare şi de protecţie

– 1512: A murit navigatorul florentin Amerigo Vespucci, care a luat parte la câteva călătorii în Lumea Nouă (1497-1507); după numele său, la sugestia geografului german M. Waldseemuller, au fost denumite noile teritorii descoperite, care formează America de azi (n. 1454)

– 1636: A murit Santorio Santorio (numit şi Santorio Santorii sau Sanctorius din Padova) medic italian, celebru datorită faptului că a realizat primele studii în domeniul metabolismului (n. 1561) – 380 de ani

– 1674: A murit Jean Chapelain, critic literar şi scriitor francez, unul dintre principalii teoreticieni ai clasicismului (n. 1595)

– 1732: S-a născut George Washington, general şi om politic american; comandant suprem al forţelor militare în timpul Războiului pentru independenţa coloniilor engleze din America de Nord (1775-1783); preşedintele Convenţiei constituţionale de la 1787; primul preşedinte al SUA (1789-1797) (m. 1799)

– 1788: S-a născut filosoful german Arthur Schopenhauer, iniţiatorul „voluntarismului” modern; ideile sale au devenit cunoscute în România prin intermediul „Junimii”, influenţând literatura şi filosofia românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (m. 1860)

– 1797: A murit Baronul de Münchhausen (Karl Friedrich Hieronymus von Münchhausen), poet liric german, autor al unor poveşti cunoscute sub numele de „Aventurile Baronului Munchhausen” (n. 1720)

– 1817: S-a născut compozitorul danez Niels W. Gade (m. 1890)

– 1819: S-a născut James Russell Lowell, poet, eseist, critic literar, editor şi diplomat american (m. 1891)

– 1824: S-a născut astronomul francez Pierre Janssen (Pierre Jules César Janssen) (m. 1907)

– 1849: S-a născut matematicianul rus Nikolai Yakovlevici Sonin (m. 1915)

– 1857: S-a născut fizicianul german Heinrich Hertz; a descoperit, cu ajutorul primului oscilator, existenţa undelor electromagnetice. El a dovedit că acestea sunt identice şi se deplasează cu viteza undelor luminii. Rezulatatele lui au fost baza pentru dezvoltarea telegrafiei fără cablu şi a radioului. Unitatea frecvenţei, Hertz, este denumită după numele lui (m. 1894)

– 1864: S-a născut Jules Renard, romancier şi dramaturg francez (m. 1910)

– 1875: A murit pictorul francez Jean-Baptiste Camille Corot, unul dintre cei mai importanţi peisagişti ai secolului al XIX-lea (n. 1796)

– 1886: S-a născut scriitorul german Hugo Ball, unul dintre fondatorii curentului dadaist din Zürich, reprezentat de Cabaretul Voltaire (m. 1927, în Elveţia) – 130 de ani

– 1900: S-a născut regizorul spaniol de film Luis Buñuel, considerat de mulţi exegeţi „un Goya al celei de-a şaptea arte” (m. 1983)

– 1903: A murit compozitorul austriac de origine slovenă Hugo Wolf (n. 1860)

– 1905: S-a născut Luis Sandrini, actor de film şi producător argentinian (m. 1980)

– 1908: S-a născut Sir John Mills, actor britanic de film (m. 2005)

– 1914: S-a născut pictorul german Karl Otto Götz

– 1921: S-a născut actriţa italiană de film Giulietta (Giulia Anna) Masina; soţia regizorului de film Federico Fellini (m. 1994) – 95 de ani). NOTĂ: Dicţionarul de cinema (1997) dă ca an al naşterii 1920

– 1925: S-a născut Edward Gorey, ilustrator (recunoscut pentru lucrările sale în creion şi cerneală) şi scenograf american (m. 2000). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 25 februarie 1925

– 1938: S-a născut Pierre Vallières, scriitor şi jurnalist canadian de limbă franceză, figură reprezentativă a mişcării pentru independenţa Quebec-ului (m. 1998)

– 1942, 22/23: A murit Stefan Zweig, poet, prozator, dramaturg şi eseist austriac (n. 1881)

– 1949: S-a născut Andreas Nikolaus „Niki” Lauda, om de afaceri austriac şi fost pilot de Formula 1, campion mondial în anii 1975, 1977 şi 1984

– 1950: S-a născut actriţa franceză Miou-Miou (numele real: Sylvette Héryl)

– 1959: S-a născut actorul american de film Kyle MacLachlan

– 1962: S-a născut Steve Irwin (supranumit şi „The Crocodile Hunter” – Vânătorul de crocodili), cunoscut naturalist şi realizator australian de documentare de televiziune, difuzate în special de canalul „Discovery” (m. 2006, în urma unui accident subacvatic)

– 1972: S-a născut tenorul mexican Rolando Villazón

– 1975: S-a născut Drew Barrymore, actriţă şi producătoare americană

– 1980: A murit Oskar Kokoschka, pictor, grafician şi scriitor austriac, exponent al expresionismului; a fost cel mai faimos reprezentant al Grupului de Artă „Der Sturm” din Berlin (n. 1886)

– 1983: A murit Sir Adrian Boult, dirijor englez; considerat una dintre cele mai importante figuri ale muzicii clasice de secol XX (n. 1889)

– 1987: A murit Andy Warhol, artist (unul dintre iniţiatorii, în anii ’60 ai secolului XX, ai mişcării „pop-art”) şi realizator american de filme (unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai cinematografului underground) (n. 1928)

– 2002: A murit Chuck Jones, grafician, creator de desene animate, scenarist, producător şi regizor american; cele mai remarcabile sunt filmele realizate pentru seria Looney Tunes şi Merrie Melodies ale departamentului Warner Bros. Cartoons al studioului omonim (n. 1912)

– 2011: A murit actorul britanic de televiziune Nicholas Courtney (n. 1929, la Cairo) – 5 ani

– 2012: A murit compozitorul şi chitaristul american Billy Strange (n. 1930)

– 2013: A murit dirijorul şi pianistul german Wolfgang Sawallisch (n. 1923)