Aproape 190 de mii de elevi de clasa a VIII-a vor susţine, săptămâna aceasta, simularea examenelor de Evaluare Naţională. Ei vor începe, astăzi, cu proba la Limba şi literatura română. Mâine urmează simularea la Matematică, iar poimâine cea la Limba maternă – pentru elevii care studiaza în limbile minorităţilor naţionale. Notele vor fi anunţate pe 4 martie, însă acestea nu vor fi trecute în catalog decât dacă elevii solicită acest lucru.
Reporter: Adriana Leu – Subiectele pentru simularea Evaluării Naţionale sunt realizate astfel încât elevii, profesorii şi părinţii să vadă nivelul de pregătire al copiilor şi cunoştiinţele acumulate din materia parcursă până acum. De altfel, scopul acestor simulări este nu doar familiarizarea elevilor cu atmosfera şi rigorile examenului, ci şi remedierea, de către inspectoratele şcolare judeţene, a deficienţelor constatate. Lucrările vor fi corectate de doi profesori ai şcolii în care este susţinută evaluarea, conform unor bareme care asigură obiectivitatea notării la nivelul întregii ţări.
Anul trecut, 96% dintre elevii de clasa a VIII-a au participat la toate probele simulării şi doar jumătate dintre ei au obţinut medii peste 5. Evaluarea Naţională va avea loc la finalul lunii iunie, iar notele obţinute vor conta pentru admiterea la liceu.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 februarie)