Emisarul special al ONU în Siria subliniază că acordul privind încetarea ostilităţilor trebuie respectat de toate părţile implicate

Statele Unite şi Rusia au anunţat că acordul de încetare a ostilităţilor în Siria va intra în vigoare vineri, la miezul nopţii. Acordul a fost anunţat după o convorbire telefonică între preşedintele Barack Obama şi omologul său rus, Vladimir Putin. Emisarul special al ONU în Siria, Staffan de Mistura, a declarat că principala provocare o reprezintă asigurarea că acordul va fi implementat. „Suntem încurajaţi de faptul că principalii mediatori, Rusia şi SUA, au reuşit să contureze un asemenea tip de acord şi acum vor trebui să se asigure că toate părţile implicate se vor conforma termenilor acordului. Deci, suntem optimişti, dar trebuie să ne asigurăm că acest anunţ va fi urmat de fapte concrete în teren”, a declarat Staffan de Mistura.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 februarie