Gabriela Firea rămâne în continuarea prima opţiune a PSD pentru Primăria generală a capitalei – susţine liderul social-democrat Liviu Dragnea. El a precizat că în perioada imediat următoare vor fi stabilite toate detaliile colaborării cu UNPR şi ALDE pentru primăriile din capitală. Liviu Dragnea a anunţat şi nouă candidaturi pentru municipii reşedinţă de judeţ, aprobate astăzi de conducerea centrală a PSD.
Liviu Dragnea: La Timişoara – Florin Bîrsăşteanu, la Targovişte – Cristian Stan, la Giurgiu – Barbu Nicolae, la Alexandria – Victor Drăaguşin. În regiunea de nord este: la Botoşani – Ovidiu Portariuc, la Vaslui – Vasile Pavăl, la Piatra Neamţ – Liviu Harbuz, la Iaşi – Mihai Chirică, la Bacău – Cosmin Necula.
Candidaturile pentru alegerile locale urmează să fie validate de Comitetul Executiv Naţional al PSD.