Camera Deputaţilor urmează să se pronunţe astăzi în privinţa cererii DNA de încuviinţare a arestării preventive a lui Nicolae Păun

 Camera Deputaţilor urmează să se pronunţe astăzi în privinţa cererii DNA de încuviinţare a arestării preventive a lui Nicolae Păun. Parlamentarii vor relua votul, după ce, săptămâna trecută, plenul Camerei Deputaţilor a încuviinţat reţinerea sa. Pentru cea de-a doua cerere a procurorilor anticorupţie, cea de încuviinţare a arestării preventive, nu s-a mai înregistrat numărul necesar de parlamentari pentru un vot valid – transmite redactorul nostru Angela Matei. Deputatul Nicolae Păun este acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea ilegală de fonduri europene.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 februarie