Campanie anticorupţie în Bulgaria

În Bulgaria, criticată sever de Uniunea Europeană pentru lentoarea cu care face reformele în justiţie, premierul Boiko Borisov a lansat o adevărată cruciadă personală anticorupţie, anulând într-un mod surprinzător rezultatele mai multor licitaţii publice care au totalizat peste un miliard de euro. La scurt timp a apărut şi informaţia că pe adresa sa poştală a fost primit un plic în care se aflau un glonţ şi fotografia premierului, lucru apreciat drept o ameninţare din partea lumii interlope şi un eveniment care a intensificat dezbaterile politice la sud de Dunăre. Petio Petkov relatează din Sofia.

Reporter: Borisov şi-a motivat decizia prin zvonurile că în spatele firmelor care au câştigat cu patru luni în urmă construcţia a 110 km din autostrada Sofia-Varna a unor drumuri de munte, a trei săli sportive şi a contractului pentru curăţenia aeroportului din Sofia se află oligarhii Peevski şi Zlatev. Primul, deputat din Partidul Turc, cel de al doilea director executiv al „Lukoil Bulgaria”. Până mai ieri cei doi au fost consideraţi prieteni de sport şi de afaceri ai primului ministru. Predecesorul lui Borisov, profesorul Plamen Oreşarski a declarat că plicul cu glonţ şi fotografia nu reprezintă decât o acţiune publicitară de prost gust. Anularea licitaţiilor, după el, trebuia făcută printr-o decizie personală, la limita legii, ci prin proceduri legale împotriva celor care le-au aranjat. Nu putem acţiona în baza unor zvonuri. Conducerea ţării devine o acţiune voluntaristă. Primul ministru se trezeşte şi constată că ceva nu-i place. Cred că partenerii de la Bruxelles au reacţionat la unele nereguli cu licitaţiile mari bătătoare la ochi. Cu o jumătate de an în urmă Borisov a declarat că suntem cu mult în faţa României la capitolul combaterea corupţiei. Din ultimele rapoarte de ţară reiese invers, a spus profesorul Oreşarski. Fostul ministru de interne, Rumen Petkov, a declarat că ameninţările la viaţa personalităţilor de obicei nu sunt făcute publice. În cazul lui Borisov cel mai probabil avem de-a face cu o acţiune PR. Petkov, care este deputat din coaliţia aflată la guvernare, a amintit că Borisov a anunţat şi în 2014 din tribuna parlamentului după ce primul său guvern a demisionat că nu altul, ci liderul Partidului Turc, Ahmed Dogan, a comandat asasinarea sa. Declaraţia nu a avut nici un fel de consecinţe. Dimpotrivă, Partidul GERB al lui Borisov şi Partidul Turc au provocat împreună cădere guvernului Oreşarski, urmată de alegeri anticipată. Astăzi în reţea a apărut şi un banc. Boiko Borisov a anulat şi licitaţia publică pentru propriul său asasinat.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 februarie