Acum 199 de ani (1817) avea loc inaugurarea oficială a “Muzeului Brukenthal” din Sibiu, cel mai vechi muzeu din România. Organizat în palatul cunoscutului om politic şi colecţionar de artă sas din Transilvania, Samuel von Brukenthal (n. 1721 – m. 1803) şi laureat al European Heritage Awards 2010, muzeul adăposteşte colecţii de picturi baroce, considerate cele mai importante din partea estică şi centrală a continentului european. De-a lungul timpului, Muzeul Brukenthal a adunat în componenţa sa Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie (Casa Altenburger – cea mai veche clădire gotică din Transilvania), Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istoria Farmaciei (casa doctorului S. Hanemann, cel care a descoperit tratamentul homeopat), Muzeul de Vânătoare “August von Spiess”, Casa Artelor, Galeriile de Artă Contemporană şi Casa Albastră; din 2008 au fost deschise publicului şi curţile interioare care adăpostesc diferite expoziţii, iar din anul 2016, muzeul va fi dotat cu un GPS cultural pentru vizitatori.