Ministerul Transporturilor pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care să simplifice procedura de obţinere a avizelor pentru construirea de autostrăzi

Două din cele patru tronsoane ale autostrăzii Sebeş-Turda ar putea fi gata până la sfârşitul anului, a anunţat ministrul transporturilor, Dan Costescu. El a spus că ministerul pe care-l conduce pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care să simplifice procedura de obţinere a avizelor şi a autorizaţiilor pentru construirea de autostrăzi, iar lucrările pentru celelalte tronsoane ale autostrăzii Sebeş Turda vor începe după adoptarea acestui act normativ.

Dan Costescu: Sperăm cu această ordonanţă de urgenţă să rezolvăm foarte multe din problemele pe care colegii noştri din teritoriu, partenerii noştri, constructorii şi consultanţii ni le-au semnalat ca fiind principalele motive pentru întârzierile de şase luni şi chiar până la doi ani pentru construcţia de autostrăzi, de căi ferate şi de alte obiective mari de infrastructură.

Autostrada Sebeş-Turda urmează să facă legătura între autostrada A1 şi autostrada Transilvania.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 26 februarie