Ministrul justiţiei din România o propune din nou în funcţia de preşedinte al DNA pe Laura Codruţa Kövesi, care conduce instituţia şi în acest moment.
Raluca Prună şi-a precizat decizia cu prilejul şedinţei anuale a bilanţului DNA, motivând că a decis acest lucru apreciind „realizările persistente” de care a dat dovadă actualul preşedinte.
Potrivit Constituţiei, şefii din justiţie sunt numiţi de către preşedintele statului, la propunerea ministrului de justiţie. Preşedintele Klaus Iohannis semnalase anterior că „se conturează puternic” o reînnoire a mandatului lui Kövesi.
La numire are un cuvânt de spus şi CSM, însă doar cu caracter consultativ. De altfel, la şedinţa DNA de joi reprezentantul CSM a fost singurul care a abordat un ton cât de cât critic referitor la activitatea DNA. Preşedintele Mircea Aron a menţionat că datorită informaţiilor ajunse în presă, CSM asigură „porţia zilnică de senzaţional pentru programele tv şi presa scrisă”.
Prezentând raportul de activitate al DNA pe anul 2015, Laura Codruţa Kövesi a afirmat că anul trecut au fost acuzaţi şi aduşi în faţa justiţiei de cinci ori mai mulţi membri ai guvernului sau legislatori, faţă de ultimii doi ani, printre care un fost premier (Victor Ponta), cinci foşti miniştri, 16 deputaţi şi cinci senatori. De asemenea, printre acuzaţi s-a aflat o treime din liderii consiliilor judeţene, precum şi numeroşi primari – în total 100 de reprezentanţi ai autorităţilor locale. În 92,27% din cazuri s-au stabilit sentinţe definitive şi irevocabile. Toate acestea reprezintă rezultatele muncii a 97 de procurori.
Kövesi a accentuat că în aproximativ 60% din cazuri între momentul începerii urmăririi penale şi formularea de acuzaţii trece mai puţin de un an, dar ritmul ar trebui accelerat ţinând cont de faptul că 7.100 de cauze mai aşteaptă o rezolvare, ceea ce reprezintă dublu faţă de porţia pe un an a procurorilor anticorupţie. Procurorul general a evidenţiat de asemenea că suma averilor confiscate de DNA – 431 milioane euro – coincide în mare măsură cu o parte a programului de construire a autostrăzilor, valabil pentru anii 2016 – 2018.(L. Sz.)
NÉPSZABADSÁG (Ungaria), 25 februarie 2016
Traducerea: Imola Stănescu