O nouă plantă descoperită în Australia a primit numele astronautului din filmul „Marţianul”

În filmul „Marţianul”, astronautul Mark Watney, rămas singur pe Planeta Roşie, îşi foloseşte ingeniozitatea şi cunoştinţele de botanică pentru a creşte cartofi care să-l ajute să supravieţuiască până la sosirea unei misiuni de salvare. Pentru a celebra priceperea extraordinară a acestui personaj interpretat ade actorul Matt Damon, o echipă de botanişti din viaţa reală a ales să dea unei noi specii de plante descoperite în Australia numele astronautului. Este vorba despre o floare care se va numi „Solanum watney”.

flower

Planta este originară din regiunea de nord a Australiei şi este o specie asemănătoare tufelor de roşii pitice. Aceasta produce nişte fructe maronii, cu suprafaţă neregulată, care deşi sunt comestibile, nu sunt consumate în mod frecvent. Se remarcă mai curând prin florile de culoare mov.
Specia de cartofi sădită de Mark Watney în film este cunoscută printre botanişti ca Solanum tuberosum, plantă care face parte din aceeaşi familie cu noua tufă descoperită în Australia. O altă justificare pentru alegerea numelui este că Solanum watney creşte în soluri roşiatice şi nisipoase, aproape la fel ca cel de pe Marte.

flower2

Sursa: www.geek.com
Traducerea: Bianca Ioniţă