Autorităţile guvernamentale irakiene au anunţat semnarea unui acord cu o companie italiană privind repararea şi întreţinerea celui mai mare baraj al ţării, construit în anii ’80. Potrivit corespondentului BBC, diplomaţii americani din Bagdad au avertizat asupra faptului că barajul a fost construit pe o fundaţie instabilă şi este în pericol de a se fisura. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, ar putea inunda sute de mii de persoane. Contractul, în valoare de 300 de milioane de dolari, semnat cu compania italiană Trevi, prevede efectuarea de lucrări la barajul de lângă Mosul care vor dura aproape 18 luni. Un oficial irakian a precizat că lucrările trebuie începute cât de curând posibil, relatează corespondenţii BBC.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 martie