Democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump au câştigat alegerile primare

Democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump au câştigat alegerile primare în cele mai multe state americane care au votat ieri, în aşa numita „Super Marţi”, pentru desemnarea candidaţilor în cursa finală pentru Casa Albă. „Super Tuesday” este văzută ca cea mai importantă competiţie dinaintea alegerilor prezidenţiale americane din 8 noiembrie. Corespondentul Radio România Actualităţi în Statele Unite, Doina Saiciuc, a surprins reacţiile din cele două tabere.

Reporter: Înainte, chiar de a începe votul în statele americane ale alegerilor aşa numitei „Super Tuesday” – „Super Marţi”, liderii Partidului Republican au ieşit în faţa reporterilor pentru a critica temperamentul miliardarului Donald Trump care şi-a consolidat poziţia de prim candidat la nominalizarea republicanilor. Speakerul Camerei Reprezentantilor, congresmanul republican Paul Ryan, a respins categoric comentariile lui Trump în legătură cu susţinerea candidaturii sale de către fostul lider al Ku Klux Klan, David Duke. Sprijinul primit din partea Mişcării Supremaţiei Albe este o îndepărtare fundamentală de la doctrina conservatoare – a spus Ryan. Trump a respins însă criticile guvernatorilor şi senatorilor republicani care au refuzat să spună dacă îl vor susţine în cazul în care va câştiga nominalizarea. Mai mult, el a sugerat, în dimineaţa alegerilor de ieri, că de fapt ajută Partidul Republican să se extindă, atrăgând chiar democraţi. În ce priveşte cursa democraţilor, Hillary Clinton, care a câştigat multe procente înaintea rivalului Bernie Sanders, a început deja să-şi concentreze mesajul asupra alegerilor generale din noiembrie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 martie