37 de mii de persoane doresc să facă parte din Corpul experţilor electorali

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că, până ieri, au fost înregistrate la nivel naţional aproximativ 37 de mii de cereri din partea persoanelor care doresc să facă parte din Corpul experţilor electorali, din cadrul căruia vor fi desemnaţi preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare. AEP precizează că, în acest moment, există 1.501 localităţi în care nu este îndeplinit necesarul de experţi electorali, iar pentru 483 dintre ele nu a fost înregistrată nicio cerere pentru această funcţie. Printre judeţele cu cele mai multe localităţi care înregistrează deficit de experţi electorali se numără Bihor, Dâmboviţa, Teleorman, Suceava şi Bacău. Nici în capitală nu este suficient numărul cererilor depuse de către persoanele care doresc să fie preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitori ai acestora. AEP reaminteşte că pe pagina sa oficială se găsesc informaţii privind modalitatea de înscriere pentru corpul experţilor electorali şi subliniază că pentru această activitate se primeşte o indemnizaţie.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -3 martie)