Cea de-a doua ediţie a proiectului „Radio Fiction Desk” a debutat joi, 3 martie, cu un work-shop, începând cu ora 12:30, la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”. La acestă întâlnire au participat, alături de elevii actori, coordonaţi de profesorul Marcel Homorodean, echipa de realizatori ai proiectului, dar şi cunoscutul şi îndrăgitul actor Alexandru Bindea. „Chiriţa în provincie”, după Vasile Alecsandri, este piesa care va fi înregistată radiofonic în studiourile SRR, de către elevii bucureşteni.
„Radio Fiction Desk 2016” este un proiect concurs, realizat de Radio România prin Centrul Cultural Media – Teatrul Naţional Radiofonic, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care îşi propune colaborarea cu trupe de actori formate din elevi ai liceelor bucureştene, pentru a realiza spectacole de teatru radiofonic. Prima ediţie, desfăşurată anul trecut şi cu realizarea a patru piese de teatru radiofonic interpretate de elevi actori, s-a bucurat de un succes deosebit, finalizându-se printr-o Gală de premiere, a determinat continuarea proiectului şi în anul 2016.
De remarcat faptul că, recent, trupa de elevi actori ai Colegiului Naţional de Informatică „Tudor Vianu” a interpretat, cu succes, pe scena Teatrului „Excelsior”, în premieră absolută în România, musical-ul „Grease”, ceea ce spune multe atât despre potenţialul acestei trupe, cât şi despre interesul pentru teatru în rândul elevilor, profesorilor dar şi al părinţilor.
Proiectul va continua pe parcursul anului 2016 cu încă trei trupe de elevi actori, şi anume, cele de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Colegiul Naţional „Spiru Haret” şi Liceul Teoretic „Dante Alghieri”. În toate aceste unităţi de învăţământ se vor derula work-shop-uri, la care elevii actori vor fi îndrumaţi şi pregătiţi de către specialiştii Redacţiei Teatru, alături de care vor participa şi mari personalităţi ale scenei teatrale din România – colaboratori constanţi ai Teatrului Naţional Radiofonic.
Ca şi în prima ediţie, la finalul fiecăruia dintre cele patru stagii de pregătire, elevii vor înregistra piesele de teatru, care apoi vor fi postate pe site-ul tnr.srr.ro, pagina radiofictiondesk.srr.ro, în succesiunea realizării lor. Astfel, piesele de teatru radiofonic vor putea fi ascultate şi notate de către colegii lor elevi, de profesori, dar şi de iubitori ai teatrului radiofonic. În luna decembrie a acestui an va fi organizată o Gală de premiere.
RADOR (4 martie)