Şase chipuri ale aceleiaşi pasiuni: cea pentru ştiinţă.
Şase femei care au făcut din pasiune – din pasiunea pentru ştiinţă – o carieră de o viaţă: Gina Isar, cercetător ştiinţific la Institutul de Ştiinţe Spaţiale de la Măgurele, Elena Butoi, dr. în bilogie la Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu” al Academiei Române, Oana Paula Popa, dr. în bilogie, coordonatoarea Laboratorului de Biologie Moleculară al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Anca Velicu, dr. în sociologie, cercetător la Institutul de Sociologie al Academiei Române, Silvia Stegaru, asistent universitar si de cercetare, doctorandă la Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica Bucureşti, co-fondatoare a Girls Who Code – Romania, prima comunitate pentru femei programator din România.
Nu în cele din urmă, Mirela Nemţanu, absolventă a Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, manager de comunicare şi relaţii publice al companiei L’Oreal România, coordonatoarea, împreună cu UNESCO, a Programului de Burse Naționale L’Oréal UNESCO „Pentru Femeile din Știinţă” – din convingerea că ştiinţa este frumoasă, că “lumea are nevoie de ştiinţă” dar şi că “ştiinţa are nevoie de femei”, ca să cităm din motto-ul programului.
Povestea lor, care este şi povestea carierelor lor – luni, 7 martie a.c., la Cafeneaua de ştiinţă, în direct, între 19.00 – 21.00, pe toate frecvenţele Radio România Cultural dar şi video on line, pe www.radioromaniacultural.ro
O emisiune despre pasiunea pentru ştiinţă.
Cu pasiune, despre ştiinţă.
Realizator si moderator: Corina Negrea
Cafeneaua de stiinta- 7 martie