Președintele Serbiei, Tomislav Nikolic, a semnat vineri Decretul privind dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri republicane anticipate pentru data de 24 aprilie. Nikolic a spus că a sosit timpul pentru a se testa sprijinul, deoarece reformele au fost serioase și dificile și, prin urmare, este necesar ca cetățenii să-și exprime opinia – dacă susţin reformele, sau există alte idei mai bune și poate altcineva care merită mai mult încrederea cetățenilor, a afirmat Nikolic. El a cerut cetăţenilor și participanților la alegeri, dar şi mass-media să se implice într-o competiţie justă și democratică şi şi-a exprimat convingerea că după alegeri, Serbia va continua reformele și nu va renunța la direcţia în care merge acum. Răspunzând la întrebările reporterilor, preşedintele Serbiei a spus că ar dori să câștige SNS (Partidul Progresist Sârb – n.r.), dar a menţionat şi posibilitatea cooperării cu oricare alt guvern.
www.tanjug.rs -5 martie