Revista presei internaţionale – 5 martie 2016

Europa vrea să revină la o funcţionare normală a zonei Schengen, titrează Le Soir. Uniunea Europeană doreşte ridicarea controalelor la graniţele interne până în decembrie, consemnează şi European Voice. „Pentru prima dată de la izbucnirea crizei migraţiei, întrevăd un consens”, a afirmat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, înaintea unui summit informal de luni, citează EUObserver. Conform datelor actualizate de Eurostat, 1.255.600 de persoane au solicitat azil în UE în 2015, recordul absolut al tuturor timpurilor, subliniază El Mundo. Sirienii reprezintă marea majoritate, mai mult de dublul cifrei aferente anului 2014, fiind urmaţi de afgani şi irakieni. Încă o dată, Germania este ţara care înregistrează cele mai multe petiţii în termeni absoluţi, adică 35% din total, la nivel de Uniune Europeană. Urmează, Ungaria, Suedia, Austria şi Italia, reţine ziarul spaniol. La al 34-lea summit franco-britanic, de joi, premierul David Cameron şi preşedintele François Hollande şi-au afişat identitatea de idei, remarcă Les Echos. Avem aceleaşi obiective, Europa trebuie să fie solidară, eficientă şi unită, au declarat cei doi lideri, scrie Le Figaro. Însă Franţa a dat de înţeles că situaţia se poate schimba în cazul ieşirii Marii Britanii din UE, avertizând că refugiaţii din taberele de la Calais ar putea ajunge în Regatul Unit. Oricum, Cameron a anunţat sporirea contribuţiei financiare a ţării sale pentru asigurarea securităţii la Calais, notează The Independent. Pentru 2016, la cele 60 de milioane de euro deja prevăzute se vor adăuga alte 22 de milioane, adaugă La Croix. Preşedintele Hollande a discutat şi cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, înainte de summit-ul UE-Turcia, aminteşte Le Point. Cei doi lideri încearcă să îşi convingă partenerii europeni să se angajeze într-un răspuns coordonat în faţa celei mai grave crize migratorii din Europa. Acordul UE-Turcia de 3 miliarde de euro pentru stoparea afluxului de refugiaţi este eronat, crede Human Rights Watch, notează EUObserver. Agenţia atenţionează că Turcia nu poate fi considerată o ţară sigură de azil, deoarece a trimis în mod repetat solicitanţi de azil înapoi în Siria. La rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, imediat după întâlnirea cu premierul grec Alexis Tispras, la Atena, a făcut un apel către migranţii economici, posibil ilegali, să nu vină în Europa, scrie La Stampa. Tusk a vizitat, în această săptămână, Viena, Ljubljana, Zagreb şi Skopje, iar din Grecia a ajuns la Istanbul, completează ziarul italian. Suveranul Pontif surprinde din nou: „Bătrânul Continent a suferit întotdeauna invazii în istoria sa şi întodeauna a ieşit mai bogat şi mai măreţ”, citează Il Giornale. Papa Francisc a lansat alarma: „Este, în fapt, un fel de invazie arabă în Europa”. Sfântul Părinte a specificat imediat după aceea că el nu judecă în mod negativ fenomenul, adaugă Il Giornale.

În Republica Moldova, Curtea Constituţională a decis că preşedintele ţării va fi ales direct de popor, anunţă Associated Press. Unimedia menţionează că, în termen de două luni de la expirarea mandatului preşedintelui Nicolae Timofti, „va trebui declanşat mecanismul de alegere a noului şef al statului, prin vot direct”. Decizia va duce, probabil, la domolirea tulburărilor sociale care au generat luni de proteste, crede Denver Post.

În SUA, în plină campanie electorală, centrul Manhattan-ului a dobândit un nou reper arhitectural. A meritat costul total de 4 miliarde de dolari? întreabă Bloomberg. 50.000 de navetişti pe zi vor avea, în curând, posibilitatea de a decide dacă a meritat. World Trade Center Transportation Hub, cea mai scumpă gară din lume, s-a deschis cu o mare ceremonie, sub un potop de controverse. Structura distinctă, cu nervuri în formă de aripi, conectează trenurile de navetişti din New Jersey la sistemul de metrou din New York. Bloomberg precizează că lucrările au durat 12 ani.

Cristina Zaharia – Agenţia de Presă RADOR