Cele mai frumoase învăṭăminte pe care Majestatea Sa Regele Mihai le-a dăruit poporului său înainte de regimul comunist, în zilele revoluṭiei ṣi în anii care au urmat sunt: să aibă echilibrul gândirii, eleganṭa atitudinii ṣi discreṭia sufletească. Sunt calităṭi pe care Majestatea Sa le are ṣi care i-au adus admiraṭia, respectul sau dragostea românilor, indiferent de poziṭia lor în societate sau în lumea politică. Putem demonstra acest lucru cu mărturii pe care redactorii Grupului de istorie orală Radio România le-au adunat din 1993 ṣi până astăzi.
Fie ca toate aceste gânduri frumoase ale intervievaṭilor ṣi intervievatorilor, adunate în decursul timpului, să ofere un sprijin Majestăṭii Sale acum, când are nevoie de ele mai mult ca oricând!
Fragment audio din interviul realizat de Mariana Conovici în 2008
Nicolae Munteanu · ṣoferul regelui Mihai
„Am fost adus de la Regimentul Carele de luptă din Târgovişte ca specialist mecanic, am fost adus la Palatul Regal, am făcut armata acolo şi, văzând că sunt un bun meseriaş, m-au oprit la Palatul Regal. În atelier ştiu că venea şi Marele Voievod [de Alba Iulia], era tatăl lui rege atunci, Carol al II-lea. […] Marele Voievod era mare automobilist, băga maşinile la reparat, se interesa întotdeauna … noi aveam şi meseriaşi civili, recrutaţi din mecanici, buni şi alegea pentru anul viitor din ei. Aveam două autobuze americane, Dodge, [cu] care plecam cu elevii de la liceu – că el a avut liceu făcut acolo la palat – plecam, îi spunea „în sinteză„ şi vedeam toate locurile istorice, cu profesori de istorie, de geografie. Şi acolo aveam corturi, dormeam în corturi, cu pază. Şi m-a luat mecanic la autobuzele astea. Şi a văzut că sunt priceput, talentat, adică mi-a plăcut meseria şi mi-a spus să rămân în continuare la palat – el pe atunci avea un alt şofer. Am lucrat tot timpul ca mecanic numai pentru maşinile lui, ale Marelui Voievod. Pleca la Sinaia, mă lua la Sinaia, oriunde pleca, dacă mergea cu maşini mai multe, mă lua. Şi când era cazul să plece pentru timp mai scurt mă lua la escortă, la siguranţă. Avea maşini de siguranţă după dânsul.
[Şi la 23 august 1944], atunci m-a chemat şi mi-a spus: „Fii atent, pregăteşte maşinile pe care ţi le dau pe listă, să fie aranjate cu benzină rezervă, să fie cu două cauciucuri de rezervă ṣi-ţi pregăteşti şoferii care îţi trebuie, vreo patru-cinci şoferi, că avem nevoie de ei. Asta am făcut, am pregătit, însă nu mi-a spus de lovitură absolut de loc, era foarte secret. Am pregătit maşinile care erau, aşa cum mi-a spus, am pregătit şoferii, le-am spus să fie întotdeauna pregătiţi, au fost pregătiţi. […]
Ce a fost [atunci] de arestat s-a arestat, că s-a arestat din personalul palatului, l-a arestat şi pe fostul şofer pentru că era înscris în organizaţia asta nemţească şi i-a fost teamă. […] Am şi primit o scrisoare de la soţia lui în care a arătat situaţia lui. Era şoferul lui Carol al II-lea, Carol al II-lea plecase şi el rămăsese aici. Şi pe ăla l-a arestat şi l-a băgat în lagărul de la Ghencea. Şi atunci eu am dat scrisoarea regelui şi i-am spus că-i ducea în Rusia. […] Şi atuncea regele mi-a spus: „Rămâi şoferul meu pentru că pe Căpicescu – aşa îl chema – nu pot să-l mai iau…„ Şi am rămas şoferul lui în continuare. Am trecut şoferul lui în continuare până la abdicare.”
[Interviu de Mariana Conovici, 1998]
Traian Udrischi · pilot la LARES
„Ce ne puteţi spune despre regele Mihai şi aviaţie? Despre pasiunea regelui pentru zbor? Ştiu că dumneavoastră i-aţi fost instructor de zbor…
Da, pot să vă spun… Într-adevăr, am avut doi elevi în viaṭa mea care au fost [mai presus de alṭii], extraordinar!… Un ofiţer – nu-i mai ştiu numele, l-am uitat – pe care l-am lăsat să zboare singur după o instrucţie de patru-cinci ore sau aşa ceva… Şi al doilea a fost regele. Regele avea calităţi sportive extraordinare! L-am lăsat să zboare singur, în mai puţin de trei ore de instrucţie. Cred că două ore cincizeci, cam aşa ceva… A zburat foarte frumos, pe urmă l-am instruit serios pentru asta şi pâna la urmă regele fusese prin America, reprezenta la Geneva firma Lear de aviaţie, cred că aşa se chema … le zbura, avioanele Lear şi le prezenta de câte ori erau cumpărători…”
[Interviu de Octavian Silivestru, 1997]
Şerban Rădulescu Zoner · istoric
„Pentru noi, studenţii… la sfârşitul lui decembrie 1947, eram student, de 20 decembrie nu eram în Bucureşti, eram la ski, într-o tabără, pe Diham, organizată de Ski-Club Bucureşti şi eram foarte mulţi prieteni, unii şi de vârsta mea, alţii mai vârstnici. Îmi aduc foarte bine aminte că în această tabără de pe Diham era şi doamna Monica Lovinescu. Şi chiar când noi ne pregăteam de revelion am aflat de abdicarea regelui şi, în sfârşit, chiar şi acolo erau infiltraţi unii comunişti, pentru că imediat au apărut lozinci dimineaţa şi au început să… şi-au schimbat cu totul atitudinea faţă de noi, în sfârşit… Noi am fost disperaţi într-un fel, pentru că deşi eram încă foarte tineri, ne-am dat seama că orice rezistenţă, să spun aşa, la procesul acesta de sovietizare a României, ultimul obstacol a fost înlăturat. Plus, regele Mihai s-a bucurat de o deosebită simpatie şi poate aş spune şi mai mult din partea tineretului, pentru că el însuşi era foarte tânăr. Era şi tânăr, era şi frumos, de aia şi fetele îl plăceau foarte mult. Eram pur şi simplu disperaţi şi mulţi dintre studenţi atunci, în mod ostentativ, ne-am pus doliu pe unul dintre reverele hainei. Şi, cel puţin, în ceea ce mă priveşte, nu ştiu la alţii, am spus: „Domnule, chiar aşa, să [stăm inactivi]?… Ce să facem?…„ Şi am fost invitat să particip la nişte întâlniri tot ale… Îi cunoşteam pe respectivii colegi, erau tot foşti elevi şi acum ori elevi, ori studenţi, unii erau elevi, unii erau studenţi, la nişte întâlniri la care, într-adevăr… se punea la cale un grup de rezistenţă. A apărut şi la Laura Săulescu ṣi şi eu am fost la una din aceste întruniri. Poate că am avut un fler, nu ştiu, mi s-a părut curios sau m-a apucat pur şi simplu frica, nu mai pot să-mi dau exact seama, dar ceea ce îmi aduc perfect aminte este că întorcându-mă cu tramvaiul – această întâlnire era în Parcul Domeniilor – vorbeam cu un coleg şi îi spuneam: „Mie mi se pare curios… să nu mai mergem.„ Şi după aceea…[…] Ni s-a spus că există alte persoane importante care pun la cale o acţiune de rezistenţă. […] M-am întors şi, după un timp, dar la puţină vreme, câteva zile, fiind la facultate a apărut Dinu Zamfirescu care mi-a spus mie şi altora: „Băieţi, plecaţi de acasă, pentru că o parte dintre noi a fost arestată„.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 1999]
Richard Grabovski · preot în California
„Noi aveam anual aici un congres al Episcopiei, unde cele 60 de parohii ortodoxe române din Statele Unite şi Canada care nu s-au supus Bucureştiului fac un congres anual şi unde câteodată erau peste 1000-1200-1400 de persoane venite din toate părţile Statelor Unite.
Şi care era atmosfera în rândul românilor din diasporă? Era altfel decât fusese în Europa ?
Într-o măsură, da. Se uitau cam urât la început când venea cineva nou. Spuneau:, „Până nu-l mirosim şi nu-l pipăim, mai bine să fim atenţi.„ Dar după aia se lămurea situaţia şi se deschideau porţile şi erai bine primit şi mai ales că totul se învârtea în jurul vieţii religioase din parohie. […]
În ianuarie ’48 noi eram în Austria când a venit regele şi l-am aşteptat cu flori în gară şi i-am cântat Trăiască regele!… Şi am stat de vorbă cu generalul Petre Lazăr care aghiotant regal şi pe urmă am ţinut corespondenţă şi…
Dumneavostră personal?
Eu personal! Pentru că eu am fost militar, nu uitaţi, noi am trăit în Armata Regală Română, cu mare respect şi dragoste pentru suveran!
Chiar vroiam să vă întreb dacă aţi păstrat legătura cu Majestatea Sa sau dacă aţi…
Am păstrat legătura, de-a lungul anilor. În 1980 am fost la Versailles şi am vizitat pe Majestatea Sa şi am stat de vorbă şi am schimbat fotografii şi am vorbit despre vremurile când eram la Liceul militar. L-am întâlnit ulterior, când am făcut primul drum cu ajutoare în România, în 1990, în februarie. I-am dat un telefon din aeroport că plec în ţară şi că duceam 200 de tone de medicamente şi alte ajutoare medicale şi să-mi spună dacă are pe cineva cu care să iau legătura, ca atunci când mă întorc să-i spun. Am slujit împreună când a sosit regele la New-York în ’92, am slujit în Toronto şi – culmea! cum le potriveşte Dumnezeu – eram în România în ’92, de Paşti, să distribui nişte ajutoare când Vodă era în ţară. Şi am fost chemat la telefon, să mă duc la Curtea de Argeş pentru că, a doua zi de Paşti, la Curtea de Argeş a fost liturghie şi am facut un parastas la mormintele familiei regale şi am şezut la masă cu Vodă, cu regina, cu fiica lor din Anglia şi cu prinţul, puştiul, cum îl chema… Nicoale, parcă. Aşa, da… Şi vorbeam şi mai glumeam şi spunea Majestatea Sa: „Ei, ce zici? Te întorci în România?„ Şi am zis: „Dacă vă întoarceţi Majestatea Voastră, mă întorc şi eu. Dar cu o condiţie: să mă numiţi capelanul Palatului Regal…„
Şi acuma corespondăm, la sărbători ne trimetem felicitări şi aşa. Dar păstrez, natural, respectul cuvenit.”
[Interviu de O. Silivestru ṣi S. Iliescu, 1998]
