În Italia a început o campanie de informare a românilor în ceea ce priveşte votul prin corespondenţă

În Italia, unde trăiesc şi muncesc peste 1.200.000 de români, a început o campanie de informare în ceea ce priveşte votul prin corespondenţă, precum şi despre posibilitatea de a înfiinţa secţii de votare, la solicitarea unui număr minim de 100 de alegători. Potrivit legii, românii din străinătate se pot înscrie, de la 1 aprilie, în Registrul Electoral, pentru a anunţa că doresc să voteze la alegerile parlamentare din decembrie 2016, ne-a precizat corespondenta RRA Elena Postelnicu. În acelaşi timp, pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro, a fost activată secţiunea „Alegeri parlamentare 2016 – votul în străinătate”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 martie