Marina australiană a comunicat că a confiscat o cantitate enormă de arme, pe un vas de pescuit, care se îndrepta, se pare, către Somalia. Potrivit oficialilor australieni, echipajul uneia dintre navele de război ale Marinei au descoperit lansatoare de grenade, arme automate şi aproape două mii de puşti de asalt, ascunse sub plase de pescuit. Forţele australiene au urcat la bordul vasului după ce au descoperit că acesta nu avea un drapel naţional pentru identificare. Nu este clară identitatea celor care transportau aceste arme şi nici destinaţia. Sancţiunile impuse de ONU autorizează interceptarea armelor care se îndreaptă către Somalia, însă ONU permite guvernului somalez să achiziţioneze arme de mici dimensiuni pentru lupta împotriva militanţilor al-Shabaab.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 martie