„Mama organiza foarte multe serbări naţionale româneşti”
Viorel Stoica era din familia diplomatului Viorel Tilea, patrioṭi români din Transilvania. Mama sa, Silvia, activa pentru drepturile românilor aflaṭi sub autoritatea Austro-Ungariei. Astfel ṣi-a educat ṣi copilul care, la 1 Decembrie 1918, împreună cu membrii Gărzii Naṭionale, avea să arboreze drapelul românesc în cetatea Alba Iulia. Avea pe atunci 15 ani ṣi abia se se întorsese din refugiul în care fusese cu mama, în anii războiului.
„În ’918 tata era ofiţer mobilizat pe front, pe frontul oriental, era în Galiţia. Mama a fost prima prezidentă a Uniunii Femeilor Române de la Alba-Iulia şi în calitatea asta ea organiza foarte multe serbări naţionale româneşti. Pentru afirmarea naţionalităţii române în Transilvania, ea organiza baluri naţionale româneşti, în costume şi costumele le căpăta de la Topliţa, avea o prietenă acolo, o cunoştinţă, care-i trimitea câte 40-50 de costume, ca să îmbrace tinerele fete din Alba-Iulia şi din împrejurimi cu costume naţionale la bal.
Româncele de la Alba-Iulia nu aveau propriile lor costume naţionale?
N-aveau toate, n-aveau… Şi aveau nevoie de costume naţionale şi mama avea această preocupare.
Eu îmi aduc aminte că în ’916 când a intrat România în război, […] a doua zi dimineaţa după declararea de război a României împotriva Austro-Ungariei, pe mama o cheamă la Poliţie. Şi şeful de Poliţie, când o priveşte pe mama, îi spune: „Doamnă, având în vedere că soţul dumneavoastră este ofiţer şi luptă pentru front, n-aş vrea să fiu obligat să vă internez în lagăr. Dacă nu plecaţi în 24 de ore din oraş, vă internez în lagăr!„ Şi mama, săraca, a venit acasă plângând, că trebuia să părăsească Alba Iulia şi atunci ne-a împachetat, asta a fost dimineaţa.
Şi seara, pe la ora 6, am avut un accelerat care a plecat spre centrul Ungariei şi ne-a dus la Kiskȍrös întâi şi acolo ne-am dat jos. Kiskȍrös era la circa 120 km de Budapesta, la sud-est. Acolo era o familie românească de la Aiud, în judeţul Alba, care a fost mutată cu serviciul acolo şi era în relaţii foarte bune cu noi şi ne-am dus acolo. Şi noi ne-am stabilit întâi la hotel, acolo în Kiskȍrös era localitatea unde s-a născut marele poet maghiar Petȍfi Sándor. Noi am stat la hotel, dar am luat masa la familia asta. […]
Şi apoi mama, după o săptămână de şedere la Kiskȍrös, a plecat la Budapesta să găsească locuinţă pentru noi şi să ne înscrie pe noi la şcoală. Şi vine înapoi după o săptămână, aşa, foarte încântată că a reuşit să rezolve toate problemele şi ne-a împachetat şi pe noi şi ne-am luat rămas-bun de la familia asta prietenă şi am plecat la Budapesta. Şi apoi pe mine m-a înscris la liceul de stat, era în plin centru, lângă Erzsébet körút, un bulevard foarte vestit. Şi până la staţia cea potrivită de pe Bulevardul Erzsébet, acolo mă duceam în tramvai şi plecam pe jos circa 300 de metri până la liceu. Şi pe acest traseu, pe Erzsébet körút erau două redacţii de ziare maghiare. Şi plecau colportorii cu ediţii speciale şi strigau […] cică: „Ediţie specială! Ediţia cutare, [citiṭi] că în multe locuri s-au răsturnat valahii puturoşi„. Dom’le, îmi venea să plâng de necaz, dar nu puteam reacţiona, că eram copil de 13 ani şi ei erau un grup de 45-50 de inşi, încât nu puteam… Şi am plâns, am plâns de necaz că ei ne batjocoresc în felul ăsta! Ne spuneau „valahi puturoşi„ şi c-o limbă păroasă…
Din păcate Armata Română atunci a fost respinsă şi am putut să ne întoarcem la Alba-Iulia, pentru că frontul s-a îndepărtat de Alba-Iulia şi nu puteau să mai protesteze autorităţile maghiare că ne întoarcem!”
[Interviu de Octavian Silivestru, 1996]
