Cel puţin 1.338 de rinoceri au fost braconaţi în Africa în anul 2015, o cifră record, după ce Africa de Sud a interzis comerţul cu corn de rinocer, în 2008, a anunţat ONG-ul Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN). În 2015, «numărul de rinoceri din Africa ucişi de braconieri a crescut pentru al şaselea an consecutiv la cel puţin 1.338 de rinoceri ucişi», a indicat Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN), într-un comunicat. «Este cel mai ridicat nivel înregistrat de la începutul crizei actuale, în 2008», a precizat organizaţia non-guvernamentală cu sediul la Gland, în Elveţia. Comerţul cu corn de rinocer a fost suprimat la nivel internaţional în 1977 prin Convenţia asupra comerţului cu specii de animale sălbatice ameninţate (CITES), dar a trebuit să se aştepte până în 2008 pentru ca acesta să fie interzis în Africa de Sud, ţară care adăposteşte 80% din populaţia mondială de rinoceri. De la această dată, braconajul a explodat în Africa şi UICN evaluează la cel puţin 5.940 numărul rinocerilor braconaţi până în prezent.
(www.lesoir.be – 10 martie)