Aurel Vainer: Sunt, pot să spun aproape că m-am născut cu Radioul românesc. L-am cunoscut de la o vârstă foarte fragedă. Am să vă mai povestesc ceva, un detaliu în această relaţie. Eu am trăit în anii războiului în Bucureşti, din ’42, şi am prins celebrele bombardamente anglo-americane. După aia au fost şi cele germane, de câteva zile. Ei bine, noi eram repartizaţi la un adăpost, la un bloc, blocul Prahova din Bucureşti. Stăteam pe strada Mântuleasa. Eu dintr-o familie cu şapte copii, fiecare avea rolul lui în deplasarea către adăpost. Noapte, ziua, eu eram cu aparatul de radio, Fileta se numea, era un Phillips făcut în România, Fileta. Şi cu acela eram tot timpul prezent, ce mai spune la Fileta. Deci aşa. Şi apoi ani de zile am urmărit Radio România. M-ar durea, efectiv m-ar durea să aud că se încearcă o nouă formulă organizatorică distructivă. Nu are rost. Toată lumea îmi spune şi îmi pare bine că este o percepţie cvasigenerală că Radio România merge şi este păcat să îl amesteci cu cineva care dă semne de boală gravă. Asta este. Şi am să susţin cât pot menţinerea Radioului aşa cum este el astăzi. Sănătate şi numai bine!
