Securitatea română a fost creată în 1948 cu sprijinul serviciilor secrete sovietice. Primul director al Securităţii a fost generalul locotenent Gheorghe Pintilie, poreclit „Pantiuşa” (numele real Panteleimon Bodnarenko). El a avut doi directori adjuncţi: generalul Alexandru Nicolski (numele real Boris Grunberg) şi generalul Vladimir Mazuru (numele real Wladimir Mazurow). Toţi trei erau ofiţeri sovietici KGB. În acelaşi timp în Securiate fuseseră trimişi numeroşi consilieri sovietici care în realitate culegeu informaţii. În momentul în care Gheorghe Gheorghiu Dej a început distanţarea de sovietici, în cadrul Securităţii a fost creată o unitate secretă care trebuia să supravegheze serviciile de informaţii din celelalte ţări comuniste, în mod special KGB. I se spunea “unitatea specială anti-KGB”. Era secretă chiar şi faţă de celelalte structuri ale Securităţii, nu se cunoşteau agenţi şi nici unde este sediul. Primul comandant al acestei unităţi a fost generalui Neagu Cosma, numit ulterior director al Directiei a III-a de Contraspionaj
Politica de independenţă, de desprindere de Uniunea Sovietică s-a reflectat şi în activitatea serviciilor speciale şi în activitatea Securităţii. Cât au fost aici sovieticii şi aveau consilieri, când aveau oamenii lor în poziţii de comandă, în serviciile speciale, treburile se rezolvau simplu. Se rezolvau a la Kremlin, cu tolpanul. Atunci se făceau arestări masive pe motive întemeiate şi mai puţin întemeiate, pe lucruri minore. La Ministerul de Interne, la Securiate existau consilieri sovietici. Rolul consilierului, ofiţerului KGB-ului, era de a consilia pe comandantul unităţii. La nivel de ministru îl consilia pe ministru. Deci, exista la nivel de ministru un consilier care era şeful consilierilor. În acelaşi timp existau consilieri la unităţi… la toate unităţile centrale şi la multe din unităţi teritoriale, cum era Braşovul, Timişoara…. Teoretic, ei trebuiau să consilieze la cererea comandantului de unitate, la cererea ministrului. Însă practic ei se amestecau în toate. De fapt ei erau şi dirijori de reţele, ale propriilor reţele care existau în structurile Securităţii. Şi am să vorbesc despre Direcţia de Contraspionaj. În 1960, când eu am luat comanda Direcţiei, am avut consilier pe colonel KGB Serov. În biroul lui avea un translator şi aştepta să-i cer părerea. Dar el nu aştepta numai să-i cer părerea. În timpul ăsta, în unitate la mine, la Contraspionaj, erau foarte mulţi agenţi KGB pe eu îi surprindeam uneori la discuţii cu Serov. Apoi ei se întâlneau în altă parte, după regulile muncii de spionaj. Deci consilierii sovietici dirijau o reţea. Ei doreau să pună mâna pe toate informaţiile pe care le obţinea unitatea noastră. Să pună mâna pe informaţii şi apoi să le interpreteze. De exemplu, erau interesaţi de informaţii despre Gheorghiu Dej. Venea cineva şi ne spunea: „Acolo se discută foarte urât despre Gheorghiu Dej.“ Vine omul şi îţi spune, îţi lasă şi o hârtie. Noi stimulam asemenea chestiuni ca să avem pulsul şi să informăm. Or, asemenea informaţii nu era de dorit să ajungă la consilierii sovietici. Aveam o dispoziţie: ,,Informaţiile astea să nu ajungă (la consilierii sovietici), ăstea sunt treburi de-ale noastre.” Noi, trebuia să le cerem sfatul la treburi concrete, de profesie, ei fiind consideraţi ca fiind mari specialişti. În timpul ăsta ei îşi lărgeau reţeaua. După evenimentele din Ungaria din 1956, ne-am trezit deodată cu şase consilieri în direcţie. Adunau informaţii … Au fost instalaţi în toată unitatea. Unul pe un etaj, alţii pe alt etaj, unul la mijloc, unul la capăt, cum am avut birouri să le pună la dispoziţie. Nu am încrcat să-i izolăm. Ar fi fost şi foarte urât şi foarte riscant, erau suspicioşi.
Desprinderea de consilierii sovietici s-a făcut cu aprobarea lui Gheorghiu Dej. Gheorghiu Dej avea un fler politic fantastic. El intuia nemaipomenit. Ştia să-ţi ghicească evenimentul cu mulţi paşi înainte. El a divizat acţiunile de desprindere. Şi el a manevrat acţiunea cu o prudenţă fantastică. Avea „moldoveanu’ ” o răbdare să asculte, să o întoarcă şi iar să o suceasacă şi iar să o învârtească. Eu l-am cunoscut mai ales prin documentele pe care le trimitea. Aveam un buletin care mergea la el permanent: erau tematici, informări … Spre exemplu, aveam o tematică despre jaful care se întâmpla când erau ruşii pe aici şi aveau consilieri. Jaful în economia ţării. La această temă s-a lucrat la mine în unitate, constituisem un grup special. Şi elaboram diferite documente: ce s-a întâmplat în agricultură, ce au făcut în industrie, ce au făcut cu flota, cu minele, cu uraniu, cu aurul… Sovromurile. Noi făceam informări care ajungeau la Dej. Şi veneau înapoi cu întrebări unde nu era clar, cu indicaţii: „Să vedeţi mai bine aici…”, „Nu vă lăsaţi păcăliţi cu asta”. În 1960, pe toamnă, spre sfârşit de an, Gheorghiu Dej îl cheamă pe [Alexandru] Drăghici şi îi spune: „Bă, vezi tu prin cine şi cum, cu nişte oameni foarte serioşi şi profesional şi politic şi discreţi, treceţi să identificaţi agentura sovietică că ăştia ne-au încălecat!” Drăghici m-a chemat pe mine. Eu eram colonel şi eram director al Contraspionajului. Şi îmi spune: “Formează un grup de câţiva oameni, nu mulţi, cinci – şase oameni, foarte serioşi, capabili şi patrioţi şi ocupaţi-vă de identificarea reţelei sovietice. Ăştia ne-au năpădit”. Noi ştiam … de exemplu Ana Pauker era colonel KGB, Vasile Luca era maior …şi tot aşa până jos. Şi am făcut lista, am completat-o. Echipa am izolat-o undeva să nu bată la ochi şi să nu pună multe semne de întrebări pentru că aveam consilieri sovietici în unitate. Şi ofiţerii au primit misiunea: „Identificaţi această reţea!” De unde am pornit? Întâi ne-am dus la arhive. Am luat legătura cu comandantul de la Arhivele Securităţii. S-a pornit de la vechile documente. S-a făcut un tabel. Până prin ‘62 am identificat în proporţie de 80 % reţeaua sovietică de pe teritoriul ţării noastre. S-au făcut nişte tabele cu scurte trimiteri, cu scurte comentarii, note …ce a făcut fiecare, despre ce e vorba. Cuprindea şi reţeaua veche care activa pe aci, reţeaua care a venit cu Divizia
Tudor Vladimirescu, cu Divizia Horia Cloşca şi Crişan, pe cei care au fost paraşutaţi de sovietici în timpul războiului prin ţară. Unii erau la noi în direcţie, spre exemplu generalul Naum Grigore „Grişa” care în primăvara anului 1944 fusese trimis din URSS cu o echipă [Grupul Alpin Carpaţi] să saboteze instalaţiile petroliere de pe Valea Prahovei. În primă fază cred că am avut pe tabel vreo 180… pe toată ţara. La aceştia s-au adăugat cei cu situaţii mai puţin clare, dar cu temeinice indicii că ar putea să fie agenţi sovietici. Spre exemplu, cei care au fost la studii în Uniunea Sovietică şi au venit căsătoriţi cu rusoaice. Într-un regim normal nu e nimic deosebit. Dar la ruşi treaba nu mergea aşa: „Îi dau aprobarea de căsătorie, dar întâi o recrutez pe ea şi dacă pot şi pe el”. Noi ştiam regula. Deci pentru noi erau suspecţi cei care veneau căsătoriţi cu rusoaice. Şi atunci pe rusoaice le-am luat pe toate în lucru. Şi nu au fost puţine. Erau căsătorite cu militari care deţineau funcţii mari în armată şi în Ministerul de Interne, pe la economie, în aparatul politic. Şi dacă era ea urmărită, îl mai urmăream şi pe el. Unii erau oameni excepţionali. Ca măsura generală până la urmă i-am exclus pe toţi din instituţiile principale. Din Securitate i-am scos pe toţi. Cu regret pentru că unii erau nemaipomeniţi. În 1962 am prezentat tabelul lui Gheorghiu Dej. ,,Uitaţi, tovarăşe, până acum am stabilit că ăştia sunt oamenii KGB-ului.” De unii îi ştia şi Dej, stătuse cu ei pe la închisoare, începând cu Patiuşa şi cu Nikolski… Şi atunci Atunci Gheorghiu Dej l-a chemat pe [Vasile] Patilineţ care era şeful secţiei militare [a Comitetului Central – Partidul Comunist Român] şi i-a zis: „Patilineţ, formezi un colectiv de băieţi din secţia militară şi cu oameni de la Cosma şi discutaţi cu fiecare în parte, îi chemaţi şi le spuneţi aşa: Ştim că ai lucrat cu ruşii, cunoaştem activitatea din trecut, te întrebăm acum dacă confirmi sau infirmi, dar indiferent care ţi-e răspunsul, noi ştim şi îţi punem în vedere că începând din clipa asta, dacă mai lucrezi pentru sovietici intri sub incidenţa legii penale şi intri la puşcărie. Pentru ce ai făcut nu-ţi spunem nimic, nu-ţi reproşăm …”. La discuţiile pe care le-am avut unii îşi puneau poalele în cap, făceau pe băţoşii, alţii erau gata să coopereze. Am să vă dau un exemplu.
Era în Bucureşti unul Serghei Nicanov, care era o mare figură în spionajul rusesc. Acesta în timpul războiului a condus o agentură sovietică în Belgia. Nicanov, care era inginer chimist, înainte de război lucrase în România şi fusese arestat. A stat în închisoare la Gheorghiu Dej care îl aprecia foarte mult, chiar spunea despre Nicanov: „Mă, în ăsta trebuie să aveţi încredere, eu îl cunosc, nu se poate să nu fie loial ţării!”. Datorită activităţii sale la începutul anului ’45, Nicanov a fost numit şeful SSI-ului. Apoi şi-a schimbat numele, în acte, oficial. Acum îl chema Sergiu Nicolau. Şi Sergiu Nicolau – Nicanov avea un foarte bun amic, tot evreu, cu care lucrase şi în timpul războiului, făcuseră împreună şi studii de chimie pe la Praga. Acest prieten …. nu îi mai ţin minte numele adevărat…. îşi spunea acum Victor Nicolau-Cacica pentru că era din satul Cacica din Bucovina. Şi acest Nicolau Cacica lucrese în Securitate, îl avusesem în subordine mult timp. Şi când au început verificările l-a chemat Patilineţ şi de faţă cu mine l-a întrebat dacă lucrează pentru ruşi. Nu a negat că a lucrat cu ruşii. Şi la un moment dat, după aceea, l-am înregistrat la Serghei acasă, povestindu-i lui Serghei Nicanov – Nicolau cum l-a întâlnit pe cutare, care îi dirijase …. un colonel sau general, nu mai ştiu…. Zice: „E pensionar şi el, dar e tot activ, adică e ancorat în treburile astea … şi uite ce mi-a spus: <<Să nu ne lăsăm!>> … Noi şi aşa am riscat de atâta ori şi eu să ştii că nu mă las!” Şi Serghei, care nu era dirijat de noi: „Măi Victore, măi … vremea noastră a trecut. Nu înţelegi? A trecut! Ce să zgândărim, ce mai putem face? Nu are rost! Hai să ne încheiem aici în linişte bătrâneţile!” Nicanov l-a sfătuit cum trebuie. Deci, unii ne-au ascultat, alţii nu ne-au ascultat.
Nouă, celor de la contraspionaj Gheorghiu Dej ne-a dat ordin: „Acum urmăriţi, vedeţi ce fac, care ascultă sfatul, care nu ascultă…. Şi ce fac ruşii!” . Şi noi am început să ne organizăm serios. Dacă la început am avut şase ofiţeri, pe parcurs am devenit un serviciu întreg şi prin ‘73-‘74, după ce am plecat eu, s-a transformat în aşa-zisa Unitate 110.
[Arhiva de istorie orală – Radio România. Înterviu realizat de Octavian Silivestru, 7.03.2002]
