O femeie a zburat la bordul unei aeronave care efectua un zbor de la Istanbul la Paris cu o fetiţă în vârstă de patru ani ascunsă în bagajul de mână, a anunţat compania aeriană Air France. Copilul a fost descoperit la bord miercuri noaptea, a declarat un purtător de cuvânt al companiei. O sursă aeroportuară a declarat Agenţiei AFP că femeia, rezidentă în Franţa, este în procesul adoptării unui copil din Haiti. Air France a notificat autorităţile franceze, însă s-a luat decizia ca împotriva femeii să nu fie formulate acuzaţii. Femeia se afla în tranzit pe aeroportul din Istanbul, însă nu i s-a permis să se îmbarce, împreună cu copilul la bordul avionului. Ea a cumpărat apoi un alt bilet şi a ascuns copilul în bagajul ei de mână. Odată ajunsă la bordul avionului, femeia a pus copilul la picioarele ei sub o pătură, însă fetiţa a avut nevoie să meargă la toaletă şi a fost remarcată de un alt pasager.
www.bbc.co.uk – 10 martie