Întrevedere a preşedinţilor României şi Autorităţii Palestiniene, Klaus Iohannis şi Mahmoud Abbas

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat la Ramallah cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, despre intensificarea cooperării bilaterale în agricultură, sănătate, energie sau infrastructură. Şeful statului român a declarat că îşi doreşte ca firmele din ţara sa să se implice în eforturi de reconstrucţie a instituţiilor şi economiei palestiniene, în vederea materializării soluţiei celor două state, israelian şi palestinian, care să coexiste în pace şi securitate. În cadrul convorbirilor a fost abordată şi evoluţia procesului de pace din Orientul Mijlociu.
Klaus Iohannis: „Credem că cea mai importantă chestiune care trebuie abordată la acest moment este identificarea unor căi de refacere a încrederii dintre părţi. Aspiraţiile legitime ale poporului palestinian de a trăi în siguranţă şi prosperitate într-un stat propriu se pot concretiza numai printr-un proces paşnic, prin soluţii care să fie acceptate şi asumate de ambele părţi”.
La rândul său, Mahmoud Abbas i-a invitat pe oamenii de afaceri români şi palestinieni să caute modalităţi de investiţii în diverse domenii, ne-a relatat trimisul nostru Oana Bâlă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 martie)