Serviciul Român de Informaţii nu mai are voie să facă interceptări în dosare penale – a explicat, în motivarea publicată ieri, Curtea Constituţională. Decizia se aplică inclusiv dosarelor aflate pe rol, ceea ce înseamnă că probele obtinuţe prin interceptări făcute de SRI sau de alte servicii nu vor mai fi luate în calcul de judecători. Pe de altă parte, cauzele care au primit deja o sentinţă definitivă nu sunt afectate. Reprezentanţii DNA, ai DIICOT şi ai Poliţiei cer o suplimentare de fonduri şi de angajaţi. Ar trebui să fie detaşaţi la DNA 130 de lucrători de Poliţie, iar bugetele acestor instituţii ar urma să se majoreze cu câteva zeci de milioane de euro.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 martie