Şedinţă CSAT programată vineri seara, pentru a aviza ordonanţa de urgenţă propusă de ministrul justiţiei, Raluca Prună

Ordonanţa de urgenţă privind regimul interceptărilor este o soluţie de moment, a explicat vineri premierul Dacian Cioloş. El a spus că este important să fie evitat un eventual vid legislativ, astfel încât să nu fie întrerupt procesul de cercetări penale. Ulterior, a spus premierul, se va vedea dacă există soluţii mai bune. Ministrul justiţiei Raluca Prună, a propus joi ca, prin ordonanţă, infrastructura de interceptare a Serviciului Român de Informaţii să fie folosită în anchete fără nici o intervenţie din partea personalului SRI. Se aşteaptă ca ordonanţa să primească avizul CSAT vineri seara, după care să fie adoptată de guvern în şedinţa programată pentru ora 19.00.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 martie