Calendarul evenimentelor, 12 martie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere
* Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) și Secretariatul General al Guvernului (SGG), în coordonarea vice-premierului Vasile Dîncu, deschid publicului, la propunerea Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC),  expoziția permanentă „Palatul Primăverii, fosta reședință a familiei Ceaușescu” – ora 10:00. Acest eveniment se înscrie în campania „Dreptul tău de a cunoaște”

– Apărare, Interne
* Galaţi: Eveniment de presă în cadrul căruia reprezentanţii mass-media pot dialoga cu primii refugiaţi care au sosit la noi în ţară în urma acordului cu Uniunea Europeană – ora 10:00, la Centrul de Refugiaţi

– Diplomaţie
* Ambasada Japoniei împreună cu Asociația Profesorilor de Limbă Japoneză din România cu sprijinul Fundației Japonia și în colaborare cu Asociația Rezidenților Japonezi din România, Asociația Oamenilor de Afaceri Japonezi din România, JETRO și Școala Japoneză din București, organizează Concursul de discursuri în limba japoneză, ediţia a XX-a, în prezența ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al Japoniei în România, Kisaburo Ishii – în aula Magna a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Str. Boteanu nr. 1

– Organizaţii
* Cluj – Napoca: „Noua Dreaptă” organizează a VIII-a ediţie a Marşului Memorial “Avram Iancu” – ora 19:00, pe traseul Piaţa Mihai Viteazul – Str. Regele Ferdinand – Str. Napoca – Str. Petru Maior – Piaţa Lucian Blaga – Str. Napoca – Piaţa Unirii – Bulevardul Eroilor – Piaţa Avram Iancu

– Economic
* Bursa de Valori Bucureşti organizează a patra ediţie a Forumului Investitorilor Individuali – ora 9:00, la CCIR Business Center, Bd. Octavian Goga nr. 2
* Ghiroda, jud. Timiş: Asociaţia Crescătorilor de Albine Timiş, Primăria Ghiroda şi Consiliul Judeţean Timiş organizează Târgul Apicol Internaţional de Primăvară Ghiroda 2016 (12 -13 mar.). Deschiderea oficială – ora 9:00, la Căminul Cultural

– Social
* JW Marriott organizează cea de-a XI-a ediţie a Balului Vienez la Bucureşti – ora 18:30, la Palatul Parlamentului. Balul este organizat sub înaltele auspicii ale Primăriei Vienei şi ale Ambasadei Austriei la Bucureşti și „celebrează prietenia dintre două ţări – România și Austria, dar, mai ales, relația dintre două orașe – București și Viena”. Balul Vienez sprijină programele sociale derulate de organizaţiile United Way România şi SOS Satele Copiilor

– Mediu
* Timișoara: Ziua porților deschise la Garda Naţională de Mediu — Comisariatul Județean Timiș

– Medicină, Sănătate
* Asociația Little People România organizează cea de a VI-a ediţie a Întâlnirii Naționale a Voluntarilor în Domeniul Oncopediatric – ora 10:00, la Euro Hotel Gara de Nord

– Învăţământ, Cercetare
* Constanţa: Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează etapa județeană a trei olimpiade:
• la Școala Gimnazială Nr. 43 „Ferdinand” va avea loc faza județeană a Olimpiadei de limba germană modernă, la care participă 162 de elevi și 30 de cadre didactice – ora 9:00
• la Școala Gimnazială Nr. 40 „Aurel Vlaicu”, se va desfășura Olimpiada județeană de Istorie, la care s-au înscris 225 de elevi din clasele VIII- XII – ora 10:00
• la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Liceul Teoretic „Ovidius” și Liceul Teoretic „Traian”, 142 de elevi pasionați de Informatică vor participa la etapa județeană a Olimpiadei de Informatică – ora 9:00
* Sibiu: Aproape 70 de tineri vor lua parte la Hackathon-ul Innovation Labs 2016 – Sibiu, competiție dedicată tinerilor pasionați de tehnologie care au o idee creativă de produs și vor să testeze experiența unui start-up tehnic – ora 9:00, în holul Facultății de Inginerie din cadrul Universității ”Lucian Blaga” (12 – 13 mar.)

– Arhitectură
* Muzeul Naţional de Artă al României organizează conferinţa „Ioan Mincu. De la desenul de arhitectură la opera finită”, în expoziţia „Colecţia de Artă Veche Românească. 150 +” – ora 12:00. Conferinţa va fi susţinută de arhitectele Andreea Pop şi Ioana Petrescu, alături de Elena Olariu, şef Secţie Arte Grafice a MNAR

– Cultură
* Prezentarea bilanțului proiectului de reamenajare a Ludotecii „Apolodor din Labrador”, inițiat în 31 octombrie 2015 de Rotaract România şi Republica Moldova în parteneriat cu Biblioteca Națională a României – ora 10:00, la Biblioteca Națională a României. Vor fi prezenți cei care au sprijinit realizarea conceptului şi reamenajarea propriu-zisă a sălii – Marian Popa, CEO Deutsche Bank Global Technologies și Asociația De-a Arhitectura, alături de Claudia Șerbănuță, manager al Bibliotecii Naționale
* Editura Katartis debutează cu prima sa publicație – volumul ”Copilul cu două ursite”, de Costian, un basm românesc contemporan – ora 13:00, la Seneca Anticafe, Str. Arhitect Ion Mincu nr. 1. Evenimentul are loc în prezența autorului, cu participarea actriței Adriana Titieni și a scriitoarei Rucsandra Pop
*  Centrul Național al Dansului București și Editura EIKON organizează lansarea volumului III al cărții „O lume întreagă din fărâme” de Liana Tugearu, volum dedicat în întregime personalității coregrafului și dansatorului Ioan Tugearu – ora 17:00, la Libraria Humanitas Kretzulescu, Calea Victoriei nr. 45. Evenimentul are loc în prezența coregrafului Ioan Tugearu, a Lianei Tugearu, coordonatoarea volumului, și a invitaților speciali Marina Constantinescu, Vava Ștefănescu, Monica Pillat și Igor Mocanu
• Iaşi: Tot astăzi, în cadrul Târgului de Carte Librex (9 – 13 mar.), cartea „O lume întreagă din fărâme – Ioan Tugearu „dansul, visul și viața mea” (vol III) va fi lansată alături de reeditările volumelor I și II (Cronici de dans 1972-2012) –  ora 15:30, la Agora Ex Libris, Zona I de evenimente, Palas Mall
* Premiera baletului “Don Quijote”, pe muzica lui Ludwig Minkus, după romanul lui Miguel de Cervantes, coregrafia Cătălin Caracaș – ora 17:00, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, Calea Giuleşti nr. 16
* Casa de Cultură „Friedrich Schiller“ organizează recitalul de muzică latino-americană „Omagiu femeii“, susţinut de cantautorul şi poetul Wladimir Pesantez – ora 17:00
* Orchestra Română de Tineret sub bagheta lui Cristian Mandeal îşi deschide primăvara internaţională cu o avanpremieră sub genericul “Primăvara magică” – ora 19:00, la Ateneul Român. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Concert susţinut de Zoia Alecu – ora 19:00, la Berăria H
* Cântăreața de muzică populară Maria Ciobanu susține spectacolul „Lie, Lie Ciocârlie, Rămân a voastră Mărie”, ce marchează retragerea ei din activitate – ora 19:30, la Sala Palatului
* Concert susţinut de trupa de electro swing, Cuantune – ora 21:00, la Clubul Țăranului
* Concert susţinut de trupa The Mob – ora 21:00, la Music Club
* Recital susținut de Maxim Belciug – ora 21:15, la Teatrul de Artă București, Str. Sfântul Ștefan nr. 21
* Concert susţinut de Cătălin Milea împreună cu Imagination Orchestra – ora 22:00, la Jazz Pong

– Sport
* Corpul neînsufleţit al Iolandei Balaş-Soter va fi depus la Sediul Federaţiei Române de Atletism – între orele 13:00 şi 16:00, în Str. Primo Nebiolo nr. 2
* Meciul SC FC Voluntari SA – AS FC Botoşani, în etapa a 2-a a Play-Out-ului Ligii I la fotbal – ora 18:00
* Meciul CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – SC FC Viitorul Constanţa SA, în etapa a 2-a a Play-Off-ului Ligi I la fotbal – ora 20:30 * Meciul Steaua Alexandrion Bucuresti – Dinamo Bucureşti, în etapa a 24-a a Ligii Naţionale de handbal masculin – ora 15:15
* Meciuri din etapa a 27-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:
• ora 17:00 – CS Energia Tg Jiu – CS Dinamo Bucureşti – la Sala Voievod Litovoi
• ora 18:00 – CS Gaz Metan Mediaş – CS Phoenix Galaţi – la Sala Sporturilor din Mediaş
• ora 18:00 – BC SCM Timişoara – BCMU Piteşti – la Sala Constantin Jude din Timişoara
• ora 20:00 – U-Banca Transilvania Cluj – CSM CSU Oradea – la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca
* Alba Iulia: Cursa atletică „Alba Iulia City Race Remember” – ora 11:00, plecare din Piaţa Cetăţii Alba Carolina
* Arad: Cea de-a XVI-a ediţie a Cupei Europei la aruncări lungi (12 – 13 mar.). La acest eveniment şi-au anunţat prezenţa 372 de atleţi (de seniori şi tineret) din 37 de ţări europene

– S-a întâmplat într-o zi de 12 martie
* Acum 178 de ani (1838) apărea, din iniţiativa şi sub conducerea iniţială a lui George Bariţiu, „Gazeta de Transilvania”, primul ziar politic şi informativ al românilor din Transilvania (1838-1946)
* În urmă cu 168 de ani (1848) Simion Bărnuţiu a redactat, la Sibiu, o proclamaţie, răspândită în mai multe centre ale Transilvaniei, prin care îi chema pe românii transilvăneni să se ridice la luptă pentru recunoaşterea lor ca naţiune politică, pentru convocarea unei adunări naţionale proprii şi pentru desfiinţarea iobăgiei (12/24)
* Cu 153 de ani în urmă (1863) se înfiinţa Agenţia diplomatică română de la Belgrad (primul titular – Theodor Callimachi). Este prima agenţie diplomatică având caracter oficial înfiinţată de România, recunoscută atât de statul de reşedinţă, cât şi de celelalte state care aveau reprezentanţe la Belgrad (12/24)
* Acum 109 ani (1907) avea loc demisia Guvernului conservator prezidat de Gheorghe Gr. Cantacuzino. Ulterior, s-a format un Guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza (cu I. I. C. Brătianu la Ministerul de Interne şi cu generalul Al. Averescu la Ministerul de Război), care-şi propunea rezolvarea gravei probleme agrare cu care se confrunta România şi care declanşase marea răscoală ţărănească (izbucnită în luna februarie) (12/25)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Gărzii Naţionale de Mediu”; stabilită prin Ordinul nr. 224 din 27 februarie 2007; este ziua în care a fost înfiinţată instituţia, în anul 2003

– 1878, 12/24: S-a născut Constantin C. Popovici, matematician (contribuţii în domeniul analizei matematice) şi astronom (a înfiinţat, în 1913, Observatorul astronomic din Iaşi); membru de onoare al Academiei Române din 1946 (m. 1956)

– 1899: S-a născut Mansi Barberis (pe numele său adevărat Clemansa Barberis-Plăcințeanu), compozitoare, violonistă şi dirijoare; considerată prima femeie compozitor de muzică de operă din România; a compus muzică de teatru, muzică vocal-simfonică, şi muzică de cameră (m. 1986)

– 1909: S-a născut soprana Valentina Creţoiu (m. 2003)

– 1910: S-a născut compozitorul Dumitru Eremia (m. 1976)

– 1912: S-a născut (la Târgu Neamţ) poetul canadian de origine română Irving Layton (numele la naştere: Israel Pincu Lazarovici) (m. 2006)

– 1932: S-a născut muzicologul Radu Gheciu; fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2003)

– 1934: S-a născut lingvista Maria Manoliu-Manea, specialistă în romanistică; stabilită în SUA (din 1979); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993

– 1935: S-a născut compozitorul, muzicologul şi profesorul Ede (Eduard) Terényi

– 1936: A murit Garabet Ibrăileanu, critic şi istoric literar; eseist şi romancier; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1871) – 80 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 10 martie 1936, iar altele 11 martie 1936

– 1940: S-a născut Virgil Nemoianu, critic literar, teoretician, comparatist, eseist, traducător şi profesor; stabilit din 1977 în SUA

– 1950: S-a născut compozitorul şi solistul vocal George Nicolescu

– 1951: A murit (în închisoarea de la Sighet) economistul Gheorghe Taşcă; a contribuit la organizarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, al cărei rector a devenit (1929-1931); membru corespondent al Academiei Române din 1926; deţinut politic din 1950 (n. 1875) – 65 de ani

– 1963: A murit regizorul Jean Mihail, pionier al artei cinematografice româneşti, atât în domeniul filmului de ficţiune cât şi al celui documentar (n. 1896)

– 1966: A murit (la Paris) pictorul român Victor Brauner, stabilit în Franţa în 1930; frate cu folcloristul Harry Brauner (n. 1903) – 50 de ani

– 1995: A murit Dumitru Almaş (pseudonimul lui Dumitru Ailincăi), prozator şi istoric; autor de romane istorice şi de biografii romanţate; a iniţiat, în 1967, şi a condus, ca redactor-şef, revista „Magazin istoric” până în anul 1971 (n. 1908)

– 2002: A murit sculptorul Gheorghe Iliescu-Călineşti (n. 1932)

– 2008: A murit actorul Ovidiu Iuliu Moldovan (n. 1942)

– 2009: A murit Mihai Ungheanu, critic şi istoric literar; senator PRM în perioada 2000-2008 (n. 1939)

EVENIMENTE EXTERNE

– Sofia: Reuniunea Comisiei generale economie, infrastructură și energie a Adunării Parlamentare a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (AP SEECP)

– Paris: Preşedintele francez François Hollande se întâlneşte cu şefii de stat şi de guvern social – democraţi europeni – la Palatul Elysee. Printre oaspeţii invitaţi se află premierul italian Matteo Renzi, premierul portughez Antonio Costa, premierul maltez Joseph Muscat, cancelarul austriac Werner Faymann, premierul grec Alexis Tsipras – în calitate de „observator”, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, alături de şefii diplomaţiilor din Luxemburg, Jean Asselborn şi Olanda Diederik Samsom

– Copenhaga: Comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, susţine un discurs în cadrul seminarului Mişcării Europene Daneze „Taskforce”

– Cetatea Vaticanului: Audienţă jubiliară şi „Rugă de veghe” a Papei Francisc, cu ocazia împlinirii a trei ani de Pontificat

– Chişinău: Termen în procesul ex-premierului R. Moldova, Vlad Filat, care este acuzat de trafic de influenţă şi corupere pasivă

– Caracas: Opoziţia venezueleană organizează manifestaţii prin care solicită demisia preşedintelui socialist Nicolas Maduro

– Roma: Manifestaţii împotriva proiectului intervenţiei militare în Libia

– Bansko, Bulgaria: Festivalul de muzică dance „Bansko Ski Resort Horizon Festival” (12 – 17 mar.)

– Bagdad: A doua ediţie a „Baghdad Fashion Show”

– Londra: Meciul de rugby Anglia – Ţara Galilor, din cadrul Turneului celor 6 naţiuni – pe stadionul Twickenham

– În Turneul World Rugby Pacific Challenge (WRPC), ediția 2016, are loc meciul Samoa A – Tonga A

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Cenzurii pe Internet”; prima ediţie a avut loc pe 12 martie 2008, şi a fost iniţiată de „Reporteri fără Frontiere” şi Amnesty International. Acest eveniment este destinat susţinerii unui Internet fără restricţii şi accesibil tuturor şi  este menit să atragă atenţia asupra faptului că, prin crearea de noi spaţii pentru schimbul de idei şi informaţii, Internetul devine o forţă pentru libertate. Cu toate acestea, din ce în ce mai multe guverne reacţionează prin încercarea de a controla Internetul

– Ziua Naţională a statului Mauritius; aniversarea proclamării independenţei – 1968

– 1613: S-a născut arhitectul francez André Le Nôtre; creatorul stilului francez în peisagistică; a realizat planurile pentru parcurile de la Versailles, Tuileries şi Saint-Cloud (m. 1700)

– 1628, 12/13: A murit John Bull, organist şi compozitor englez (n. 1562). NOTĂ: Unele surse (http://www.bbc.co.uk/music/artists/ca013e83-6a0a-4ce1-9b35-baaad4e697e0) dau ca dată a morţii 15 martie 1628

– 1749: A murit pictorul italian Alessandro Magnasco (Il Lissandrino) (n. 1667)

– 1824: S-a născut fizicianul german Robert Kirchhoff; împreună cu Robert Bunsen, este fondatorul analizei spectrale (1859); a descoperit cesiul şi rubidiul (1860-1861) (m. 1887)

– 1863: S-a născut Gabriele d’Annunzio, poet şi prozator italian (m. 1938)

– 1874: S-a născut compozitorul austriac Edmund Eysler (m. 1949)

– 1922: S-a născut scriitorul şi pictorul american Jack Kerouac, exponent al generaţiei „beat” în literatură (romanul „Cei din subterană”) (m. 1969)

– 1925: S-a născut Leo Esaki, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1973, împreună cu Ivar Giaever şi Brian D. Josephson, pentru descoperirea fenomenului de tunelare a electronilor

– 1925: S-a născut Harry Harrison, autor american de literatură ştiinţifico-fantastică, cunoscut mai ales pentru romanul său „Make Room! Make Room!” (1966), după care s-a realizat filmul „Soylent Green” (1973) (m. 2012)

– 1928: S-a născut dramaturgul american Edward Albee

– 1929: A murit Asa Griggs Candler, cel care a fondat Compania „Coca-Cola” şi a transformat această băutură într-un produs inconfundabil, invocat adesea ca simbol al stilului de viaţă american (n. 1851)

– 1940: S-a născut cântăreţul american de jazz All Jarreau

– 1945: A murit Anne Frank (pe numele său adevărat Annelies Marie Frank), autoarea celebrei lucrări, “Jurnalul Annei Frank”, publicate după cel de-al Doilea Război Mondial, de tatăl ei, Otto Frank, care supraviețuise; considerat un document istoric al Holocaustului, autoarea a devenit o figură-simbol a victimelor naziștilor (n. 1929). NOTĂ: Data exactă a morţii este, desigur, necunoscută, întrucât autoarea, o tânără evreică de doar 15 ani, a fost printre cei 17.000 de prizonieri care au murit de epidemia de tifos rapid răspândită în lagărul de concentrare Bergen-Belsen, în care fusese transferată pe 28 octombrie 1944

– 1946: S-a născut Liza Minnelli, actriţă de film, cântăreaţă şi dansatoare americană – 70 de ani

– 1955: A murit Charles Parker (supranumit „Bird”), renumit cântăreţ american de jazz şi saxofonist (n. 1920)

– 1964: A murit Abbas el-Akkad, poet şi critic literar egiptean (n. 1889)

– 1985: A murit dirijorul american de origine ungară Eugene Ormandy (n. 1899)

– 1991: A murit basul italian Nicola Rossi-Lemeni (n. 1920) – 25 de ani

– 1999: A murit Sir Yehudi Menuhin, violonist, dirijor şi pedagog britanic de origine americană, elev al lui George Enescu şi Adolf Bush; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1994 (n. 1916, la New York, într-o familie de evrei emigraţi din Rusia)

– 2015: A murit scriitorul britanic Sir Terence David John „Terry” Pratchett, autorul scrierilor fantastice din seria „Discworld” (n. 1948) – 1 an

* * * * *